Antonescu: Nu am cum să fiu antioccidental. PLUS: Mi s-a cerut să-l pun înapoi pe Băsescu

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, vineri seara, la Antena 3,că nu a fost niciodată antioccidental şi a deplâns "campania dementă" care s-a dezlănţuit împotriva lui. Totodată, el a spus că, indirect, cancelariile occidentale i-ar fi spus "să-l pună înapoi pe Băsescu".

Întrebat dacă i s-a cerut ceva în discuţiile cu cancelariile europene şi cu Statele Unite, pe perioada cât a asigurat interimatul la Cotroceni, liberalul a făcut o declaraţie ambiguă: "Simplu spus şi aşa anecdotic, da. Mi s-a cerut un singur lucru şi nu am fost de acord. Să-l punem înapoi pe Băsescu. (...) Nu direct, anecdotic. Asta a fost toată discuţia. Nu mi s-a cerut", a spus Antonescu. "În ciuda campaniei isterice care s-a dezlănţuit la adresa mea anume (...) o campanie dementă cum că eu sunt antioccidental, anti-Berlin, anti-Washington, ultranaţionalist, sunt ceva mai rău ca Milosevic ori eu nu am fost niciodată şi nu am cum să fiu antioccidental nici în politică, nu mai vorbim şi de alte domenii. Eu însă nu pot să înghit ca un servitor de mici dimensiuni aşa cum îi vedem pe tot felul de domni, doamne şi domnişoare din politică, din presă şi de pe unde vreţi dvs, ONG-uri, lucruri care nu pot fi admise, pentru că dacă eu sunt pro-occidental sunt pro-occidental pentru că Occidentul a însemnat democraţie, raţiune şi stat de drept cu adevărat", a spus Antonescu, la Antena 3.

El a adăugat totodată că nu poate fi de acord cu declaraţiile privind referendumul făcute de asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de stat al SUA, Philip Gordon. "Eu nu pot să spun că dl Philip Gordon după ce vorbeşte cu mine, cu Ponta nu spune un cuvânt despre fraude şi mai ales despre fraude masive şi credibile iese la presă şi declară un asemenea lucru, o asemenea minciună, că nici măcar Parchetul General din România cu toate vastele sale anchete de la ţară, parcă sunt anchete sociologice de pe vremea lui Gusti, nu a demonstrat până acum fraude semnificative. Nu pot să fiu de acord cu astea", a explicat preşedintele interimar, conform Agerpres. Crin Antonescu nu înţelege de ce s-au îngrijorat atât de tare cancelariile occidentale. "În România s-au întâmplat nişte lucruri care se întâmplă în mod absolut normal în orice democraţie - nişte majorităţi au schimbat preşedinţii Camerelor şi, conform unei prevederi constituţionale, ceea ce a recunoscut şi Curtea s-a ajuns la suspendarea preşedintelui şi la un referendum. Nimeni nu a înconjurat cu tab-uri o anumită clădire, nu a răpit preşedintele, nu a atacat ambasade, vorbim despre o nebunie", se plânge acesta. Singura explicaţie pe care a găsit-o preşedintele interimar al României este că "Traian Băsescu a fost pentru unii un partener foarte comod în UE, un partener comod în momentul în care probleme foarte importante au frământat situaţia României - criza euro, toate celelalte". Liderul liberal a făcut, pe perioada ocupării acestei funcţii, o serie de declaraţii nu tocmai inspirate la adresa partenerilor externi ai României, inclusiv a ambasadorului SUA la Bucureşti, a Departamentului de Stat al SUA sau a cancelarului german Angela Merkel. Joi, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Bundestagului l-a avertizat pe Antonescu că, prin asemenea afirmaţii, îşi face rău numai lui, fiindcă riscă să nu fie luat în serios. CITIŢI ŞI:

  • Gunther Krichbaum: Declaraţiile lui Crin Antonescu la adresa lui Merkel i-au dăunat lui însuşi
  • Antonescu o mai jigneşte o dată pe Angela Merkel. Vorbele de gang ale preşedintelui interimar