Antonescu: "Mă bat cu Băsescu pentru PNL, nu mă sperii de Patriciu"

Liderul liberal Crin Antonescu mărturiseşte că odată ce se luptă cu Traian Băsescu pentru PNL, poate face oricând asta inclusiv cu Dinu Patriciu, atâta timp cât omul de afaceri atacă partidul.

"Eu m-am <<luat>> cu mulţi băieţi, m-am <<luat>> e un fel de-a spune... Eu nu m-am luat încă de domnul Patriciu. Eu sunt un om care de ani de zile fac ceea ce cred eu că-i bine, fac pe picioarele mele şi cu resursele mele, chestiunea asta i-a deranjat pe mulţi. Pentru cineva ca mine, care de o bucată bună de vreme se bate cu puterile lui, dar se bate, cu unul ca Băsescu, să ştiţi că nu e o problemă, adică n-o să mă sperii, o să mă bat şi cu Patriciu, n-am în sensul acesta de ales", a explicat Antonescu, rugat aseară în cadrul unei emisiuni la Antena 3 să comenteze relaţia pe care o are cu Dinu Patriciu în contextul campaniilor ziarului patronat de omul de afaceri liberal împotriva preşedintelui PNL şi a politicilor USL. Mesaj pentru Lăzăroiu Antonescu sugerta în acelaşi timp că actuala putere a devenit de la o vreme curtenitoare cu afaceristul denumit cândva"mogul" de Traian Băsescu. "Nu mai e mogul, nu mai e rău, nu mai e petrolist şi este şi simbolul oficial, decretat de la Cotroceni, prin domnul Lăzăroiu, al liberalismului şi stâlpul PNL", a comentat ironic Antonescu. De asemena, liderul liberal i-a transmis şi lui Sebastian Lăzăroiu că dacă-şi pune speranţa că PNL ar putea "să ajungă prin spate la Cotroceni, prin intermediul lui Dinu Patriciu, nu cunoaşte nici PNL, nici pe Dinu Patriciu". "Nu am ajuns preşedinte PNL cu ajutorul lui Patriciu" Liberalul a explicat pentru prima dată, relaţia sa cu omul de afaceri nu s-a deteriorat pentru că nu i-ar fi fost recunoscutor. "Îmi pare rău că Dinu Patriciu nu a avut niciodată demnitatea să iasă să dezmintă cum că, în congresul PNL din 2009, eu am ajuns preşedinte datorită sprijinului lui Dinu Patriciu. Nu! Dinu Patriciu a fost unul din numeroşii mei susţinători la congresul din 2009, însă sprijinul său n-a depăşit sau n-a atins raza de acţiune a sprijinului unui preşedinte de organizaţie din PNL. Ştie Patriciu asta, ştie Tăriceanu asta, ştiu eu asta şi ştie tot partidul", a afirmat liderul PNL. "Deci în momentul în care Dinu Patriciu lasă a se înţelege că ar avea vreun cuvânt de spus din calitate de tutore al PNL, trebuie să ştie următorul lucru - că toţi politrucii de la curtea lui Băsescu împart în adevăraţii şi neadevăraţii liberali – trebuie să ştie aşa: Mircea Ionescu Quintus, Radu Câmpeanu, Dinu Zamfirescu sunt astăzi împreună cu mine pe poziţia pe care PNL este, adică împotriva regimului Băsescu, la fel şi Călin Popescu Tăriceanu, şi toate organizaţiile PNL. Asta e opţiunea PNL şi dacă este el adevărat sau nu, nu are a judeca Dinu Patriciu. Dinu Patriciu nu are a judeca alianţa noastră cu PSD, pentru că nu e bazată pe reeşalonări de datorii...", a completat preşedintele liberal.