Preşedintele PNL s-a supărat pe ţărănişti, care nu se pot decide dacă să colaboreze cu USL.
Crin Antonescu este iritat că Victor Ciorbea negociază şi cu USL şi cu Mişcarea Populară, "dar cu USL e mai greu, pentru că nu le plac PSD-iştii". "Îl scutesc pe domnul Ciorbea de dileme, să negocieze numai cu Băsescu", a spus Antonescu citat de Agerpres. "Noi, şi eu şi Victor Ponta, l-am tratat cu tot respectul şi cu toată deschiderea pe un om în a cărui seriozitate şi verticalitate morală am crezut. Eu am discutat cu el pe când nu avea nici ceea ce are acum, un fel de partid, i-am spus că uşa USL este deschisă pentru domnia sa şi pentru foştii ţărănişti care văd lucrurile ca noi şi că sub orice formă este bine-venit. Dacă domnul Ciorbea este astăzi în dilemă şi nu se poate hotărî între Traian Băsescu şi USL, atunci nouă nu ne face trebuinţă. Îl scutim de dileme, să meargă la Traian Băsescu. Ar trebui să-şi concentreze eforturile de negociator doar pe poarta Palatului Cotroceni", spune preşedintele PNL.