Antonescu: Băsescu şi Boc râd întruna ca proştii într-o ţară de oameni trişti

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, miercuri, în discursul de la dezbaterea moţiunii de cenzură din Parlament că şeful statului şi premierul pot fi văzuţi mereu râzând, ca proştii, într-o ţară de oameni din ce în ce mai trişti. "Am pretenţia că despre populism poate vorbi şi chiar trebuie să vorbească foarte critic cineva care are o minimă sensibilitate, cineva care într-o ţară de oameni din ce în ce mai trişti nu râde întruna ca prostul şi nu-l am în vedere aici doar pe primul-ministru Traian Băsescu, îl am în vedere chiar şi pe primul-ministru Emil Boc", a spus Antonescu.

Dacă premierul a atacat moţiunea opoziţiei cu versuri din Eminescu, Crin Antonescu şi Victor Ponta i-au răspuns lui Emil Boc cu cazul Sobaru, angajatul TVR care s-a aruncat de la balconul parlamentului la precedenta moţiune de cenzură. Şi liderul PSD şi cel al PNL au inclus în discururile lor acest episod dramatic petrecut în decembrie 2010. Antonescu şi Ponta i-au reproşat premierului că de această dată şi-a luat măsuri pentru ca oamenii să nu se mai arunce în semn de protest faţă de măsurile guvernului. Cu alt cuvinte că au interzis accesul în balcoane cu excepţia jurnaliştilor acreditaţi. Emil Boc face apel la Eminescu În apărarea Codului Muncii pe care şi l-a asumat, premierul Emil Boc a citat în plenul parlamentului din "Criticii mei", de Mihai Eminescu: "E uşor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune/Înşirând cuvinte goale/Ce din coadă au să sune". "Această moţiune de cenzură nu are nicio şansă", a spus Boc în începutul discursului, aducând şi două argumente. "Primul este acela că această moţiune de cenzură aproape că nu are nicio legătură cu Codul Muncii, cu asumarea pe care am făcut-o în faţa Parlamentului, iar puţinele referiri fie sunt contradictorii, fie sunt copiate. Al doilea, peste două treimi din textul moţiunii sunt doar atacuti politici şi reprezintă sloganuri demagogice. Asta aratăî de Alianţei Socialiste nu îi pasă de locurile de muncă ale românilor", a continuat Boc. Premierul a acuzat apoi opoziţia că în propriul proiect de Cod al Muncii a copiat "până la virgulă" legea asumată de Guvern. "Aş vrea să o întreb pe doamna rector Andronescu cum se numeşte când copiezi dintr-o parte şi pui în alta? (...) Aţi copiat 76 de prevederi din Codul nostru. Cum se numeşte fraţilor asta? Alte şase prevederi sunt similare cu cele existente în Codul nostru. Uniunea Socialistă sau Alianţa Socialistă, după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea, a depus la Parlament un Cod al Muncii în variantă proprie. În varianta asta proprie, depusă de Alianţa Socialistă, au preluat, chiar cu virgulă şi cu greşeli uneori, 76 de prevederi din Codul nostru. Am încredere că doamna ministru Andronescu vă va face o prelegere despre ce înseamnă plagiatul în actul fundamental", a spus Boc de la tribuna Parlamentului. Înaintea dezbaterilor, premierul a arătat că în calcul ca de mâine să nu mai fie premier. Cel puţin aşa a lăsat să se înţeleagă înaintea dezbaterilor de miercuri din Parlament, când, întrebat de jurnalişti dacă moţiunea de cenzură este ultima din cariera sa de prim-ministru, a afirmat: "Never say never". Ponta şi Antonescu l-au mai "aruncat" pe Sobaru o dată de la balcon Prima replică a opoziţiei a venit din partea lui Victor Ponta, preşedintele PSD. "Ne grăbim în competiţia cu Traian Băsescu să vedem cine îl dă primul jos pe Emil Boc. Dacă câştigăm noi astăzi (n.r. - miercuri) bine, dacă nu îl dă mâine afară domnul Băsescu. Domnul Boc are pregătită şi cravata mov, poate va fi şi domnul Băsescu impresionat şi atunci nu îl mai concediază mâine, ci poimâine. De această dată sunt şi eu de acord cu domnul Băsescu: e nevoie de un alt prim-ministru, sau mai bine zis de un prim-ministru care să nu repete ca un papagal că se luptă cu criza, cu alianţa socialistă", a afirmat Ponta. Discursul său a fost întâmpinat cu vociferări de parlamentarii puterii. "am înţeles că aţi primit 1 milion jumate de la domnu Boc să staţi în bancă, nu să şi înjuraţi. Mai cereţi un supliment de la domnul Boc", le-a replicat Ponta, care i-a transmis apoi premierului că, dacă ar avea o fărâmă din demnitatea lui Adrian Sobaru, ar salva România. "Am ajuns să avem balcoanele goale pentru ca un român să nu protesteze împotriva măsurilor aberante ale Guvernului Boc. Dacă astăzi (n.r. - miercuri) la balcon ar sta guvernul Boc şi dacă primul-ministru Emil Boc ar avea, în al treisprezecelea ceas, o fărâmă din demnitatea lui Adrian Sobaru, ar putea să ne salveze pe toţi de un rău mai mare. Îmi doresc, în numele românilor, să îl schimbă noi pe Boc înainte ca Băsescu să o facă", a continuat liderul PSD.  Antonescu: Băsescu şi Boc sunt prea veseli Crin Antonescu şi-a început discursul cu o mustrare la adresa veseliei manifestate în sală de parlamentari: "Să nu râdem a pagubă!". Apoi i-a criticat pe reprezentanţii puetrii că râd prea mult şi sunt prea veseli. Preşedintele PNL i-a reproşat premierului că nu-l interesează fgaptul că acest Cod al Muncii se va aplica oaemnilor care muncesc, şi că e preocupat mai degrabă de faptul că USL este o alianţă socialistă. "Noi am venit cu această moţiune în numele patronatelor şi a sindicatelor. Dumneavoastră în numele cui aţi veni azi aici, domnule Boc, atât de vesel?", a întrebat retoric Crin Antonescu. Ca şi Victor Ponta, Crin Antonescu a folosit în discursul său tema Sobaru. El a reproşat premierului faptul că a cerut închiderea balcoanelor parlamentului pentru că oamenii să nu se mai arunce în semn de protest.

Moţiunea a picat. Vezi cum au votat parlamentarii.