Antenele somate de ANAF să părăsească clădirea în cinci zile

”Niște trupe ANAF au ajuns simultan la mai multe sedii ale Antenei”, a anunțat directorului Antenei 3, Mihai Gâdea

Mihai Gâdea și Alessandra Stoicescu au explicat situația la Antena 3, în emisiunea "100 de minute". 

 

Directorul Antena 3 a precizat că agenții ANAF "au început să-i legitimeze pe unii dintre colaboratorii noștri, pe unii dintre cei care lucrează la Antena 3 și Antena 1, au început să le facă fotografii, de parcă erau infractori, și să dea niște ordine de evacuare, pe care nici nu au vrut să ni-l dea în mână, un ordin de evacuare că trebuie să părăsim toate clădirile din care emitem în termen de cinci zile. Atenția, în termen de cinci zile. În statul român, situația este în felul următor: s-a luat o decizie a instanței, am respectat această decizie a instanței din august 2014, instanță care făcea referire la condamnarea unor oameni la ani foarte grei de temniță- 10 ani, 8 ani- și, desigur, confiscarea sediilor Antena 3, Antena 1 și, de fapt, a cinci posturi de televiziune, fiindcă e vorba de confiscarea sediilor Antena 3, Antena 1, Antena Stars, Euforia și Zu TV. De atunci și până acum în fiecare zi am avut discuții la modul în care am putea să soluționăm această problemă cu avocații și am pus următoarea întrebare: 'Dacă toate celelalte posturi de televiziune pot să funcționeze în clădiri ale statului și să plătească chirie, noi am putea să fim într-o situație similară?'. Am făcut foarte multe cereri la Ministerul de Finanțe, la Guvernul României, am făcut acte oficiale în care i-am întrebat dacă ar fi dispuși să ne închirieze aceste sedii, pentru că au fost confiscate din august 2014".

Mihai Gâdea a precizat că Antena 3 are contract de chirie pentru clădirile din care funcționează și că juriști și instanțe au decis că în momentul în care o clădire este confiscată, contractul de închiriere rămâne valabil, atât timp cât chiriașul a fost de bună credință. 

- See more at: http://www.dcnews.ro/trupe-anaf-la-antena-3-ordin-de-evacuare-urgenta_497312.html#sthash.BWvvl10P.dpuf

Mihai Gâdea a anunțat în emisiunea 100 de Minute că emisia Antenei 3 este amenințată deoarece inspectorii ANAF au transmis că, în cel mult cinci zile, clădirile în care funcționează Antena 1, Antena 3, Antena Stars, Euforia și Zu TV vor fi evacuate.

”Niște trupe ANAF au ajuns simultan la mai multe sedii ale Antenei. (...) Juriștii noștri au încercat să poarte un dialog cu ANAF. Impresia mea a fost și este că avem de-a face cu o executare silită. S-ar putea să fie o formă pusă la cale de închiere a acestui post de televiziune”, a semnalat Mihai Gâdea.

„Am încercat în toate lunile astea să găsim o manieră de dialog și de rezolvare a situației”, a mai spus directorul Antena 3.

"Ce se întâmplă acum, sub noua conducere ANAF, e punere în aplicare a unui plan care exista demult. Demonstraţia de forţă s-a realizat şi prin decapitarea conducerii ANAF. Are unicul scop de a stinge ecranele cu sigla Antena 3, de a elimina tot ce a fost informaţie corectă, pentru a trece în altă perioadă în care liniştea se aşterne peste România. Nu cred că vor reuşi însă. Vom emite de aici încolo aşa cum vom putea" a spus Adrian Ursu, realizatorul emisiunii "Secvenţial".