A doua seară de DELIR la ANTENA 3. Ce prostii au debitat oamenii lui Felix despre voturile în plus ale lui Iohannis

Emisiunea Sinteza zilei de luni, 21:30, 17 noiembrie 2014. Mihai Gâdea şi invitaţii săi au dezbătut subiectul : voturile în plus ale lui Klaus Iohannis, preşedintele ales de români duminică, 16 noiembrie.

Mihai Gâdea: Doamnelor şi domnilor, bună seara! Pentru unii dintre dumneavoastră, aceasta este cu adevărat  o seară bună, sunteţi dintre aceia care savurează victoria, pentru că astăzi, începând de aseară, România se împarte în două. O foarte mare parte din această ţară, vreo 6 milioane şi ceva, sărbătoresc în aceste ore victoria lui Klaus Iohannis, alţii înfrângerea lui Victor Ponta. (Hahahahaha!)

 Şi sunt în această seară, este o foarte largă categorie, mai bine de 5 milioane de români care sunt extrem de trişti, sunt amărâţi. Pentru că cel care l-au votat nu a fost ales.

Astăzi am încercat să analizez atitudinile ambelor categorii. Cei care sărbătoresc în aceste ore şi care încearcă să-şi aclame victoria, ca şi când ar fi şi a lor pentru că este votul lor, pentru că au votat împotriva unui candidat sau împotriva celora care susţin un anume candidat şi am văzut cum îţi savurau victoria. Şi astăzi am văzut de asemenea şi am şi auzit, am şi întâlnit oameni din categoria cealaltă. Cinci milioane şi ceva de oameni care trăiesc momente destul de grele. De frustrare, de amărăciune. În seara asta aş vrea să vorbim pentru ambele categorii şi vom face lucrul acesta.

Suntem după 10 ani de zile în care, dacă ar fi să ne privim de undeva din avion, de la mare înălţime am vedea milioane de oameni, 16-17 milioane, pentru că nu cred că suntem 18 milioane cum arată statisticile milioane, de 17 milioane de oameni şi timp de 10 ani de zile această naţiune privită de sus s-a îmbrâncit, s-a scuipat, au fost atât de multe  motive de ură, atâtea motive de scandal şi ani de zile  a fost o busculadă continuă. (Hahahahaha!)

Nici în 2004, nici în 2009, nici la referendum nu s-a produs ceea ce aţi votat. Dragi prieteni şi despre această chestiune aş vrea să vorbim în această seară. L-am urmărit cu foarte mare atenţie pe preşedintele ales, Klaus Iohannis şi spre surprinderea mea nu am văzut niciun cuvânt pentru aceia care nu l-au votat, pe aceia care la această oră îi sunt o parte a naţiunii ostile.  Este domnul Klaus Iohannis dispus, împreună cu Victor Ponta sau poate într-o altă variantă, pentru că vom analiza acest lucru, dacă puterea va fi împărţită sau dacă va fi o nouă bătălie pentru putere, este dispus domnul Klaus Iohannis să încerce să reunească naţiunea? Este dispus să scape de acele zone din partidele care l-au susţinut şi care vor să pună din nou mâna pe putere, aşa cum a fost în cei 10 ani de zile, acele forţe care au fost numite în perioada acestui regim ca fiind băsiştii.

Marius Pieleanu: Noi practic avem de-a face cu 1.750.000 de oameni cu drept de vot care nu s-au prezentat în turul 1 şi care au participat în turul 2. Dintre ei, în turul 2, din motive pe care le putem discuta, 1.300.000 de  voturi s-a dus către Klaus Iohannis şi 450.000 s-au dus către Victor Ponta. În procente asta înseamnă 66,37% pentru Klaus Iohannis din total participanţi în turul 2 şi care n-a participat în turul 1 şi 33,63 pentru Victor Ponta. Atenţie că aceste 1.750.000 nu sunt date foarte riguroase pentru că nu avem de la BEC aşa ceva. Este o simulare în baza exit-poll-ului pe care CURS Avangarde l-a făcut ieri. Dar avem suficient motive să credem că este o simulare relativ exactă. Din total de voturi 6.242.000 se vede diferenţa între participarea la turul 1 şi participarea la turul 2, este de 3.361.419 pentru candidatul Klaus Iohannis. Această diferenţă de 3.361.000 la Klaus Iohannis diferenţa între turul 1 şi turul 2 provine din candidaţii de dreapta care au afirmat că vor să da votul pentru candidatul Klaus Iohannis în turul 2 şi care au fost mult mai disciplinaţi în a fi prezenţi la vot.

Adrian Ursu: Adică Monica Macovei, Elena Udrea. Asta pe lângă cei 1,3 milioane nou veniţi.

Marius Pieleanu: În cadrul candidatei Elena Udrea peste 85% din electoratul dânsei s-a dus la domnul Iohannis. În cazul doamnei Macovei peste 90% din cei care au votat-o pe doamna Macovei în primul tur. De asemenea, surpriza apare atunci când Klaus Iohannis rupe şi din candidaţii care în mod formal au declarat că-l sprijină pe Victor Ponta în turul. Adică jumătate din  electoratul domnului Vadim Tudor.

Mihai Gâdea: Cam 45%.

Marius Pieleanu: Şi 35% din electoratul domnului Dan Diaconescu. Mai mult decât atâta, minoritatea maghiară a acordat votul domnului Klaus Iohannis în proporţie de aproape 80%, rotund.

Adrian Ursu: Cu o rată de absenteism majoră.

 

Ciuvică se îndoiește de milionul de voturi în plus al lui Iohannis

 

Mugur Ciuvică: Cifra de la BEC înseamnă aproximativ 10 procente din numărul total de alegători, asta înseamnă 1,7-1,750 milioane în plus. A fost o prezenţă de 64%, sunt aproape 11.500 milioane. Eu am văzut alegerile din 2004. Alegerile din 2004 au avut o încărcătură emoţională mult mai mare decât cea de acuma. Era vorba de Băsescu, care era actor, care impresiona, care plângea, care lupta împotriva lui Adrian Năstase. Un om care a condus cu mână forte 4 ani de zile, care urma să ajungă la preşedinţie, erau mulţi care ziceau că e prea multă putere dacă continuă, cam ce spunea ăştia acuma despre Ponta. Dar e o glumă să spui despre Ponta. Şi în turul 2 au votat 10,5 milioane, deci cu un milion mai puţin decât acum. În 2009, la fel.

Marius Pieleanu: Tot 10 milioane şi un pic.

Mugur Ciuvică: Iar emoţii, iar filmuleţe, iar luptă mare, Antonescu super jucător. Turul 2, 10.5 milioane. Ce a creat această emoţie extraordinară la acest tur 2 de ieri, încât să vină milionul în plus? Pentru că aşa cum spuneţi şi dumneavoastră mi se pare mult prea puţin, deşi important, dar nu suficient de important chestiune cu diaspora care să aducă milionul ăla de voturi în plus.

Marius Pieleanu: Diaspora sau proasta organizare.

Mugur Ciuvică: Şi emoţia din ţară pentru diaspora, cu totul, zic că mi se pare cam mult ca eveniment pentru un milion de voturi în plus, milion care nu era în 2004 şi în 2009, de exemplu.

Marius Pieleanu: Eu mă gândeam de exemplu când spuneam de cauze mici care pot produce o răsturnare de ierarhie la următoarele lucruri. De exemplu, ce ar face un om la Londra dacă ar sta 4 ore la coadă şi vede că nu ajunge în secţia de votare? Dă telefoane şi povesteşte acasă. Sunt cauze mici, sunt argumente mici.

Adrian Ursu: Asta face parte tot din poza mare. Întrebarea era dacă acea fotografie mare acoperă întreg tabloul a ceea ce aţi prezentat dumneavoastră acolo în legătură cu răsturnarea aceasta de scor, pe care dumneavoastră când aţi sesizat-o?

Marius Pieleanu: Era deja la ora 14 clară.

Adrian Ursu: Dar pe parcursul acelei zile, nu pe sondajele de calibrare anterioare.

Marius Pieleanu: Nu. Pe parcursul acelei zile.

Adrian Ursu: Sondajele de calibrare făcute până vineri, nu?

Marius Pieleanu: Noi a făcut calibrarea în weekend-ul săptămânii precedente şi le-am prezentat duminică, am avut 54 curat.

Adrian Ursu: În favoarea lui Victor Ponta.

Mugur Ciuvică: Am vorbit cu un prieten din echipa domnului Ponta. Ei au făcut sondaje cel puţin unul pe săptămână în timpul campaniei, între turul 1 şi turul 2 făceau la două zile. Mi-au spus atunci, nu ulterior, că au sesizat chestiunea cu votul în diaspora, dar că nu reprezintă un val de emoţie care să schimbe cifrele. Ei au făcut socotelile până la  58% prezenţă, câştiga Ponta, dar din ce în ce mai strâns.

Marius Pieleanu: Cu cât participarea era mai mare peste 60% cu atât votul lui Iohannis era mai mare.

Mugur Ciuvică: Marea mea mirare este valul ăsta de un milion de votanţi, o cifră uriaşă la ce am avut noi chestii electorale.

Marius Pieleanu: Cu excepţia unor presupuneri noi nu avem instrumente care să cuantifice riguros de unde participarea de 1.750.000 de oameni în plus. Putem doar presupune.

Vedetele lui Gâdea cred că s-a lucrat împotriva lui Ponta

Mihai Gâdea: Adrian Ursu, Val Vâlcu, care credeţi că sunt cauzele principale care au determinat la acest val uriaş în ziua votului pentru Iohannis?

Adrian Ursu: Sigur că şi eu mi-am pus tot felul de întrebări începând de ieri văzând evoluţiile şi continuând cu întrebările pe care mi le-am pus astăzi urmărind rezultate concrete. Cred că sunt într-adevăr o sumă de cauze şi o cauză mare. Cauza mare este reuşita ridicării valului împotriva PSD şi împotriva lui Victor Ponta. Aici nu ştiu dacă există vreo măsurătoare, spre ce s-a îndreptat mai mult acea imagine negativă care s-a suprapus candidatului de duminica asta Victor Ponta, dacă mai mult acoperea sigla de partid sau mai  mult îl acoperea pe el ca persoană, dar în mod evident s-a reuşit ridicarea valului. Toate acele mici elemente nu aveau rezultat decât dacă se adăugau valului. O dată ce el a fost format în privinţa asta, cred că povestea cu diaspora ar fi fost înlocuită cu altă temă, dacă ea nu exista. Presupunând că guvernul, BEC, SIE, cine trebuia să dea informaţii şi să rezolve această problemă înainte de turul 1 ar fi făcut-o, s-ar fi născut o altă problemă care să ridice valul. Presupunând iarăşi că după experienţa primului tur, a doua zi demisiona Corlăţean, se înfiinţau 150.000 de secţii de votare în străinătate, se creau absolut toate condiţiile ca şi eschimoşii de la Polul Nord, dacă doreau să-şi ia cetăţenie română şi să bage votul în iglu, să poată să facă, tot s-ar fi creat o altă problemă pentru a ridica valul. Probabil că s-ar fi venit cu amnistia şi cu graţierea. Era deja pregătită această temă, o avea livrată în cutiuţă domnul Klaus Iohannis, a repetat-o în acea a doua dezbatere, cu maximă precizie şi regularitate, fiind evident că ea era tema de rezervă. S-ar fi spus ăştia vor să deschidă puşcăriile, să iasă toţi infractorii pe străzi criminalii periculoşi, corupţii ţării, vor ieşi, vă vor fura banii din buzunare, veniţi să ne apăraţi. S-a lucrat enorm pentru ridicarea valului împotriva PSD şi împotriva lui Victor Ponta. De partea cealaltă cred că a fost o autosuficienţă, a fost aroganţa de partid mare, de partid care e pe propriile picioare foarte solid, care ştie ce are de făcut, ştie cu organizarea, ştie cu teritoriul, ştie cu mobilizatul activului, ştie ce iese la prima oră, ştie care sunt judeţele pilon şi care sunt judeţe care trebuie ranforsate.

Putem face inventarul multor greşeli de comunicare, de expunere, dar nu cred că e cazul, nu despre asta vorbim. Vorbim despre felul în care aceste alegeri au fost pierdute în ultima clipă. Ele nu erau rezultatul unor tendinţe, nu a fost sancţionată proasta guvernare PSD, nu ăsta a fost curentul majoritar, nu a fost sancţionată  proasta prestaţie politică şi de candidat al lui Victor Ponta, deşi probabil că şi acolo aveau reproşuri unii a-i face. A fost creată atmosfera, a fost creată o impresie şi la asta, partidul,  uniunea de partide care l-a susţinut pe Victor Ponta n-a ştiut că reacţioneze.

Mugur Ciuvică: Pentru că ei s-au concentrat foarte mult la scorurile lor. Victor Ponta a luat acum în turul 2, 5.2 milioane de voturi, adică exact numărul de voturi cu care Băsescu l-a bătut pe Adrian Năstase în 2004 şi după aia l-a bătut şi pe Geoană în 2009. Deci ei probabil şi-au făcut calculele la nivel de abac şi i-a lovit şi pe ei de la 14 încolo valul ăla de un milion de voturi la care nu s-au gândit.

 

Din nou, apar în discurs Băsescu  și băsiștii

 

Adrian Ursu: Domnul Iohannis şi dânsul a fost luat oarecum pe nepregătite de această victorie colosală. Ai văzut că vorbea în superlative. Toate cuvintele de aseară şi de azi dimineaţă în general erau superlative. Fabulos, colosal, uriaş. Şi s-ar putea de aici să fie scăparea, probabil că n-a avut pregătit discursul pentru o astfel de victorie mare.

Mihai Gâdea: Aici este de discutat. Deja Elena Băsescu postează şi spune că este reabilitarea băsismului şi a băsiştilor. Elena Udrea de asemenea spune că Băsescu, în felul acesta termină învingător. Băsescu însuşi spune în această seară că e victoria lui.

Val Vâlcu: Se numeşte tehnica blatistului. Se agaţă de vagonul în mers, se foloseşte de munca altuia ca să fie şi el la împărţirea...

Mihai Gâdea: Da, dar vagonul n-ar trebui să zică, vă rog eu frumos, n-aţi vrea să vă daţi jos?

Val Vâlcu: Vagonul nu vorbeşte prea mult. Haideţi să vă dau altă perspectivă despre aceste alegeri. După turul 1 am găsit  pe un blog un studiu, o hartă a distribuţiei votului făcută de cel care a realizat metoda de eşantionare, domnul profesor Dumitru Sandu. Dânsul este cel după care domnul Marius Pieleanu face sondajul CURS Avangarde. El e autorul metodei Sandu. Şi a publicat o hartă, este validată la virgulă. Şi spunea aşa. Harta aceea cu roşu şi albastru pe care au dat-o toate televiziunile e rudimentară, nu e chiar aşa. El făcuse reglajul şi se vedea că sunt nişte judeţe de frontieră, unde se juca soarta alegerilor. El a privit perspectiva geografică. În Ardeal erau câteva judeţe,  şase judeţe în care Ponta avea posibilitatea să câştige. Invers, în Moldova, existau câteva judeţe în care Iohannis, două judeţe, plus Constanţa, Tulcea unde ştim că sunt  fiefurile mai vechi. De asemenea în Ilfov. Exact aceste judeţe precizate de Dumitru Sandu ar fi trebuit să beneficieze în acea matematică de care vorbea domnul Ciuvică, de o atenţie sporită. Victor Ponta s-a dus la Baia Mare. Imediat i-au făcut o contra manifestaţie şi totul s-a fâsâit. După ce am văzut această hartă l-am sunat pe domnul Sandu care este expertul pentru comisia europeană în măsurători gen satisfacţia vieţii, nu se bagă în politică şi are cele mai bune studii privind diaspora.

Marius Pieleanu: Din migraţie.

Val Vâlcu: Bate spre diaspora. Şi spunea că cei supăraţi că n-au ajuns la turul 1 sunt factori de presiune pentru cei din ţară. Ei vor suna familia, sunt oameni care s-au realizat, sunt modele. Asta ar fi o posibilă explicaţie de ce s-au ambalat lucrurile. Că nu li s-a dat satisfacţie.