Grupul pentru Dialog Social, Freedom House România şi Expert Forum au adresat Consiliului Naţional al Audiovizualului o sesizare prin care solicită sancţionarea urgentă a “derapajelor evidente ale postului Antena 3”. “Solicităm CNA celeritate în a analiza difuzarea de către Antena 3 a textului scrisorii semnate de Oana Stancu Zamfir, adresată unui minor, fiica jurnalistului Dan Tăpălagă”, arată cele trei organizaţii neguvernamentale într-o sesizare comună înaintată CNA
“Considerăm că gestul Oanei Stancu Zamfir este incalificabil atât din perspectiva eticii profesionale, cât şi din cea a traumelor psihice pe care le poate provoca unui minor. Implicarea în disputele publice a minorilor este un fapt deosebit de grav şi descalificant, care trebuie penalizat”, se precizează în sesizare.
Textul integral al sesizării (sursa: Revista 22)
Domnului Răsvan Popescu
Vicepreședinte
Consiliul Național al Audiovizualului
SESIZARE
Ne adresăm CNA în calitatea sa de unică autoritate de reglementare și control asupra spațiului audiovizual. Considerăm că postul de televiziune Antena 3 a depășit cu mult limitele prevăzute de lege și de codul audiovizualului.
„Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.” Așa prevede art. 30 (6) din Constituția României.
Cerem Consiliului Național al Audiovizualului să-și îndeplinească rolul de garant al interesului public, al informării corecte şi libertăţii de conştiinţă şi să sancționeze derapajele evidente ale postului Antena 3. Consiliul Național al Audiovizualului are obligația dată de lege de a corecta drumul ales de către acest post. Licența audiovizuală pe care CNA i-a acordat-o nu este un bun privat, ci un act juridic eliberat de statul român, cu anumite condiții, pe care acest post în mod vădit le încalcă adesea, cu aprobarea tacită a CNA.
Așa cum s-a reunit de urgență pentru audierea conducerii Antena Grup și apoi pentru întâlnirea cu conducerea ANAF, special dedicată acestui trust de presă, solicităm CNA celeritate în a analiza difuzarea de către Antena 3 a textului scrisorii semnate de Oana Stancu Zamfir, adresată unui minor, fiica jurnalistului Dan Tăpălagă.
Prin difuzarea audiovizuală a scrisorii ca atare, prin adresarea directă la televizor către un copil de zece ani în legătură cu lucruri care îl vizează critic pe tatăl său și care îi depășesc evident puterea de înțelegere, prin devoalarea identității fetiței lui Dan Tăpălagă, considerăm că postul Antena 3 a încălcat grav dreptul la viață privată, la demnitate umană și prevederi care vizează protecția minorilor.
Considerăm că gestul Oanei Stancu Zamfir este incalificabil atât din perspectiva eticii profesionale, cât şi din cea a traumelor psihice pe care le poate provoca unui minor. Implicarea în disputele publice a minorilor este un fapt deosebit de grav şi descalificant, care trebuie penalizat.
Cerem, așadar, CNA să își îndeplinească misiunea cu care a fost învestit de lege și în relație cu postul Antena 3, nu doar cu alte posturi de televiziune.
Cerem CNA să aibă în vedere analizarea emisiunilor de la Antena 3 care au vizat „scrisoarea către fiica lui Dan Tapalagă” în considerarea următoarelor articole, cu titlu sancționatoriu:
Legea audiovizualului
- art. 3 (1) din Legea audiovizualului, pentru încălcarea drepturilor fundamentale ale omului - atât ale minorului, cât și ale părinților acestuia, în mod special ale tatălui, jurnalist.
Decizia nr. 220/2011 privind conținutul audiovizual
- art. 30: Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine (în completarea art. 3 din Legea audiovizualului)
- art. 32 (1): Niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori profitând de ignoranţa sau de buna-credinţă a persoanelor. Libertatea de exprimare, așa cum prevede și Constituția, nu poate prejudicia dreptul altuia la demnitate, la imagine sau la viață privată.
- art. 33 (1): Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei.
(2) Utilizarea datelor cu caracter personal este permisă în condiţiile legii speciale.
(3) Este interzisă difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje audiovizuale care constituie imixtiuni în viaţa privată şi de familie a persoanei, fără acordul acesteia
Numele minorului, precum și informațiile cu privire la vârsta acestuia sunt considerate a fi date cu caracter personal și imixtiuni în viața privată, de familie. Părinții minorului nu au folosit niciodată public aceste date.
- art. 2: Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte principiul interesului superior al minorului.
- art. 3 (1): Minorul are dreptul la protejarea imaginii şi a vieţii sale intime, private şi familiale. (...)
- (3): Dreptul minorului la respectarea vieţii private şi la propria imagine prevalează în faţa necesităţii de informare, cu atât mai mult în cazul minorului aflat în situaţii dificile.
Reamintim că în lunile august-octombrie 2013, Consiliul Național al Audiovizualului și-a nesocotit îndatoririle cu care e învestit de lege, lăsând nesancționate derapaje grave de la legislația audiovizuală ce au vizat informarea corectă, dreptul la viață privată și la demnitate umană în cazul judecătorului Cristi Dănileț.
Solicităm CNA sa ne comunice numărul sub care a înregistrat această sesizare.
Grupul pentru Dialog Social 24 februarie 2014
Freedom House Romania
Expert Forum