Calendarul de liberalizare prevede o creştere de 2% a preţului gazelor pentru populaţie de la 1 iulie, însă ANRE analizează dacă este cazul să existe o astfel de ajustare a tarifelor.
„De la 1 iulie, calendarul de liberalizare a pieţei gazelor pentru consumatorii casnici prevede o scumpire de 2%, însă vom face calcule şi vom vedea dacă este cazul să aplicăm această scumpire”, a declarat Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), citat de Agerpres.
Astfel, la nivelul întregului an, calendarul de liberalizare prevede o scumpire totală de 10% pentru consumatorii casnici, dar, de fapt, ANRE nu se aşteaptă la o creştere mai mare de 5-7%.
„Până la finalul perioadei de liberalizare, respectiv sfârşitul anului 2018, este prevăzută o creştere de preţ de 36%, însă noi estimăm că scumpirea va fi undeva la 22%”, a completat oficialul ANRE.
Anterior, în aceeaşi conferinţă, Havrileţ, a afirmat că a propus Guvernului anularea calendarului de liberalizare a pieţei gazelor pentru consumatorii non-casnici începând de la 1 iulie, deşi calendarul prevedea finalizarea liberalizării la 31 decembrie 2014. Preşedintele ANRE a explicat că măsura este necesară întrucât preţul pieţei a devenit mai mic decât cele stabilite în calendarul de liberalizare, ca urmare a scăderii preţurilor pe pieţele internaţionale şi a unor importuri mai mici de gaze.
„Propunem Guvernului ca de la 1 iulie să finalizăm procesul de liberalizare din sectorul industrial şi să beneficieze şi aceştia (consumatori non-casnici - n.r.) de posibilitatea de a accesa preţuri mai mici decât cele prevăzute în calendar. Calendarul actual prevedea creşteri de preţuri la niveluri mai mari decât sunt preţurile acum, ceea ce nu mai este fezabil, aşa că propunem anularea calendarului”, a spus Havrileţ.
El a arătat că 75% din piaţa gazelor sunt consumatori industriali, din care 16% încă plătesc tarife stabilite de ANRE, iar pentru aceştia este necesară eliminarea calendarului de liberalizare. Restul de 25% din piaţa reprezintă consumul casnic, pentru care liberalizarea va fi finalizată în 2018.