Deși cererea pentru alimente și produse dezinfectante este foarte mare în această perioadă, magazinele asigură că au suficiente stocuri.
Conform informaţiilor transmise de reprezentanţii Asociației Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) către ANPC, magazinele membre nu au probleme cu stocurile de alimente de bază şi cu stocurile de produse dezinfectante.
„Nu au fost semnalate la nivelul AMRCR situaţii de majorări de preţuri ale unor produse; stocurile de alimente de bază nu reprezintă o problemă pentru niciunul dintre lanţurile de magazine membre, traficul de consumatori variind în funcţie de specificul şi formatul fiecărui magazin; la acest moment nu sunt probleme legate de stocurile de produse dezinfectante, deşi cererea continuă să fie foarte mare”, scrie într-un comunicat al ANPC.
Totodată, reprezentanţii marilor magazine susțin că au luat deja măsurile necesare pentru evitarea aglomerărilor şi s-au aplicat cele recomandate pentru dezinfectarea zonelor de interacţiune intense, personalul este instruit şi monitorizează permanent respectarea distanţei de siguranţă între clienţi, care este de minimum un metru, inclusiv prin folosirea unor mijloace de semnalizare precum benzi pe podea, afişe la casă sau distanţatoare sub diverse forme de panotaj..
De asemenea, reprezentanţii marilor reţele comerciale au mai asigurat ANPC că au fost sistate activităţile de sampling şi cele de testare a produselor dermo-cosmetice în magazine; clienţii sunt informaţi cu privire la măsurile de prevenire a infecţiei cu coronavirus printr-o serie de afişe şi mesaje în cadrul punctelor de vânzare; în condiţiile suspendării activităţii şcolare, au fost prevăzute şi introduse sisteme şi programe speciale de lucru pentru a veni în sprijinul angajaţilor cu copii.
Programul de lucru al lanţurilor de magazine a fost regândit pentru a se limita aglomerările în mijloacele de transport; a fost aplicată o procedură de triaj a angajaţilor pentru a preveni accesul la locul de muncă al persoanelor care prezintă simptomatologie specifică (febră, tuse, stare de rău); au fost stabilite componenţe clare nominale ale echipelor de lucru, precum şi perimetre stricte în care angajaţii îşi desfăşoară activitatea şi fluxuri de deplasare în cadrul activităţii, mai este specificat în comunicat.