ANPC: Avem mii de reclamaţii contra băncilor

Mii de reclamaţii ajung al Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), legate de abuzurile băncilor, a declarat Samuel Calotă, vicepreşedintele ANPC, în cadrul emisiunii "Evenimentele zilei" difuzată la B1 TV.

Potrivit acestuia, multe din reclamaţiile care le ajung pe masă se pot rezolva şi amiabil, în timp ce altele merg mai departe şi se lasă cu sancţiuni pentru bănci. O mare parte a cazurilor care ajung în instanţă sunt câştigate de către ANPC

"Noi avem o rată de câştig a proceselor care ajung la tribunal de 70%. Ne-am dori să fie de 100% dar în unele cazuri nu se poate", a mai spus vicepreşedintele ANPC.

"Oamenii nu ar trebui să aştepte să vadă ce se întâmplă cu ordonanţa (OUG 50 - n.r.), ci, dacă simt că au fost nedreptăţiţi să vină şi să ne spună", a mai afirmat Calotă.