Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat mai multe firme dintr-un mall din București. În urma acestor controale, au fost date amenzi uriașe în zona de fast-food. În cazul unora s-a decis închiderea temporară.
Comisarii ANPC au efectuate controale la mai multe firme aflate într-un mall din București. Joi, 21 septembrie, au fost efectuate 18 acţiuni de control. Acestea au fost făcute de comisarii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPCR) Bucureşti-Ilfov la societăţile comerciale aflate în Mall-ul Veranda din Bucureşti.
În urma verificărilor făcute de ANPC, s-au descoperit mai multe nereguli. În zona de fast-food au fost acordate amenzi uriașe, a căror contravaloare a fost de 70.000 de lei.
„În urma verificărilor, au fost aplicate, până în acest moment, controlul fiind încă în curs pentru 13 operatori economici, amenzi contravenţionale în valoare de 70.000 lei”, se arată în comunicat.
ANPC a închis temporar un fast-food din Veranda București
Comisarii au anunțat că au fost aplicate „măsuri complementare de oprire definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare totală de peste 10.000 lei”. În cazul a opt operatori economici, comisarii ANPC au decis oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor. În cazul unui operator economic s-a decis închiderea temporară, pe o perioadă de la 6 luni la 12 luni.
„De asemenea, au fost aplicate măsurile complementare de oprire definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare totală de peste 10.000 lei, oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru opt operatori economici (şapte unităţi şi un culoar de aprovizionare), propunerea închiderii temporare pe o perioadă de la 6 luni la 12 luni pentru un operator economic”, se mai arată în comunicat.
Printre neregulile găsite de comisarii ANPC în zona de fast-food se numără:
- folosirea unor ustensile de gătire neconforme;
- folosirea unor produse etichetate cu data greşită;
- nerespectarea temperaturii de păstrare pentru produsele alimentare;
- depozitarea băuturilor răcoritoare în proximitatea soluţiilor pentru curăţenie;
- lipsa menţiunilor referitoare la ingredientele produselor şi la valoarea lor nutriţională în lista meniu;
- folosirea unor sosuri pentru prepararea hamburgerilor depozitate la temperaturi de 29-30 grade, nefiind respectată temperatura de păstrare şi depozitare recomandată de producător;
- folosirea unor spaţii de depozitare frigorifice cu acumulări masive de gheaţă şi murdărie;
- utilizarea unor sosuri cu data limită de consum depăşită.
Controalele la mall-ul din București au avut loc după ce ANPC a decis închiderea temporară pentru o perioadă de 12 luni a restaurantului Taverna Racilor din Herăstrău, deținut de celebrul Pescobar.