Anna Lesko şi Blaxy Girls, sirenele de la Mangalia

În portul turistic al oraşului începe prima ediţie a Festivalului Mangalia, o continuare a Festivalului Callatis. Evenimentul promite muzică tânără şi trupe consacrate.

Festivalul Mangalia, care se va desfăşura începând de astăzi până la sfârşitul săptămânii în Portul Turistic Mangalia, va debuta pe melodiile artiştilor din "garda veche", precum Vasile Şeicaru, Corina Chiriac sau Mirabela Dauer.

Evenimentul este o continuare a fostului Festival Callatis, rebotezat, iar organizatorii susţin că, "odată cu schimbarea denumirii, festivalul nu va mai fi ceea ce a fost".

Redenumire necesară

"Era necesară schimbarea denumirii festivalului, deoarece regizorul Cornel Diaconu, care nu mai face parte anul acesta din echipă, a înregistrat la OSIM numele «Festivalul Callatis». Acest lucru, însă, nu ne împiedică să realizăm un nou festival, Festivalul Mangalia, care va mulţumi publicul şi artiştii participanţi", a declarat primarul Municipiului Mangalia, Mihai Claudiu Tusac.

Noul festival implementează o nouă concepţie artistică şi pune accentul pe valorile de tradiţie, precum şi pe noile tendinţe ale muzicii româneşti", precizau, acum ceva vreme, organizatorii, pe site-ul oraşului Mangalia, sugerând că au în proiect o ridicare a imaginii evenimentului la "adevărata lui valoare".

Artişti vechi şi noi

Programul festivalului include toate categoriile de artişti, de la cei care odată le bucurau inimile părinţilor şi bunicilor noştri până la cei care astăzi încearcă cele mai ingenioase mişcări în cluburile din ţară şi de peste hotare. Tot în cadrul festivalului, muzica populară va fi şi ea prezentă prin vocile Mariei Ciobanu, a Mioarei Velicu sau a Catangăi

. Luminiţa Anghel va fi cea care, timp de patru zile, se va ocupa de prezentarea artiştilor şi a programului de festival, pentru ca în ultima zi, sâmbătă, ştafeta să-i fie predată cântăreţului Raul.

Cei care nu pot ajunge la Mangalia pot urmări întreg evenimentul la televizor. Astfel, de la ora 20.15 spectatorii îşi pot urmări artiştii preferaţi pe Naţional TV, iar de la ora 23.00 transmisia se va muta pe N24 Plus.

Lesko şi Catanga vor "arde" inimile celor prezenţi

Prima seară a festivalului, intitulată "Muzica n-are vârstă", îi va aduce pe scenă pe Mirabela Dauer, Corina Chiriac, Mihai Constantinescu, Vasile Şeicaru sau Gheorghe Gheorghiu. A doua zi, cei prezenţi se vor putea bucura de "Top FM": Blaxy Girls, Anna Lesko şi Lavinia, iar în cea de-a treia seară, distracţia continuă cu o "Petrecere pe mare", cu Alin Oprea şi Talisman, Ianna, Amadeus sau Daniela Gyorfi .

"De la Mangalia, cu dragoste" începe cea de-a patra zi cu Luminiţa Anghel şi Mihai Trăistariu.

Pe 15 august se încinge "Hora veseliei la Mangalia", iar scena din Portul Turistic Mangalia va fi ocupată de Maria Ciobanu, Mioara Velicu, Veta Biriş, Cristina Turcu Preda, Catanga şi, din nou, Mihai Trăistariu, care s-a decis să-şi încânte fanii cu piese de pe albumul de muzică populară lansat în luna iulie a acestui an. <object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/KsOFK4QJUxU&hl=en_GB&fs=1" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/KsOFK4QJUxU&hl=en_GB&fs=1" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object> <object width="480" height="385"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/9JPFg6fhu18&hl=en_GB&fs=1?color1=0x3a3a3a&color2=0x999999" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/9JPFg6fhu18&hl=en_GB&fs=1?color1=0x3a3a3a&color2=0x999999" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="480" height="385"></embed></object>