Schimbări bruște de temperatură. Ce ne așteaptă de săptămâna viitoare

Prognoza meteo, 20 noiembrie. Vremea se încălzește în majoritatea zonelor țării. Sursa foto: Ig0rzh | Dreamstime.com

Înregistrăm o răcire generală a vremii pe întreg teritoriul țării în prezent, dar conform prognozelor meteorologice, săptămâna viitoare aduce schimbări semnificative în temperaturi.

Alina Șerban, meteorolog ANM, punctează în acest context că nici măcar toamnă cu adevărat nu putem că spune că vine încă. Mai ales având în vedere temperaturile ridicate din ultima vreme și cele care se anunță.

Un val de aer rece va traversa România, anunță ANM

Avem o vreme capricioasă, cu alternanțe termice de la o zi la cealaltă, astfel încât dacă în această dimineață a fost foarte rece, în mod deosebit în centrul țării, acolo unde temperaturile au fost negative, până la -7 grade în depresiuni, chiar și în zona periferică a Capitalei am avut temperaturi ușor negative, până la -2 grade, astăzi vorbim de temperaturi mai ridicate decât în mod normal a avea la această dată”, potrivit meteorologului ANM.

Prin urmare, anunță meteorologul Alina Șerban, în zonele sudice, vestice și estice ale țării, unde temperaturile maxime vor atinge 15-16-17 grade, se anticipează maxime de 19-20 de grade în regiunea de sud-vest a teritoriului.

Aceasta reprezintă o creștere de 8 grade față de normele meteorologice pentru această perioadă.

„Însă un front atmosferic rece va traversa teritoriul țării noastre dinspre vest către est.

Va determina precipitații, precipitații sub formă de ninsoare în zonele montane, acolo unde a mai nins și zilele trecute și se va depune strat de zăpadă. Dar și precipitații specifice anotimpului cald în partea de sud-est a teritoriului”.

Ploi, însoțite de vânt și descărcări electrice, duminică

Prin urmare, vom experimenta rafale de vânt cu viteze de peste 80-90 km/h. În special în zonele montane și cel mai probabil duminică după-amiază și noaptea următoare.

Vântul se va intensifica, în mod deosebit, în partea de sud și sud-est a teritoriului în timpul nopții de duminică.

Acest front atmosferic rece nu numai că va aduce precipitații, ci va și însoți o masă de aer mai rece.

ANM anunță vreme capricioasă. Sursa foto: Arhiva EVZ

Migrarea acestor două mase de aer va fi însoțită de intensificări ale vântului, manifestând fenomene specifice instabilității atmosferice. Temperaturile vor scădea semnificativ duminică în nord și centrul teritoriului, cu maxime de 7-8-9 grade.

În partea de sud, de sud-est, temperaturile rămân mai ridicate de atât, până la 15-16 grade, dar avem alternanțe termice de la o zi la cealaltă.

Nici măcar toamnă cu adevărat nu putem că spune că vine încă, pentru că săptămâna viitoare ne așteptăm din nou la aer cald”, potrivit meteorologului.

Cum va fi vremea în București, potrivit ANM

Și în București, observăm fluctuații ale temperaturilor, în special în ceea ce privește minimele termice.

După o dimineață extrem de rece, temperaturile vor cunoaște o ușoară creștere. Maximele vor fi undeva în jurul a 15-16-17 grade Celsius.

Este posibil să înregistrăm valori chiar mai scăzute duminică și luni. Însă, în săptămâna următoare, se așteaptă o nouă perioadă de încălzire.

Foarte probabil ca și în zona Capitalei să avem fenomene de instabilitate atmosferică sâmbătă după-amiază”, a spus Alina Şerban, meteorolog ANM, vineri, la Antena 3 CNN.