Vreme capricioasă în toată țara. Un val de aer rece se abate deasupra României

Frig. Sursa foto: dreamstime

Toamna își face simțită prezența în mod gradual, iar specialiștii în meteorologie avertizează că o masă de aer rece se apropie de România. Prin urmare, se anticipează o scădere treptată a temperaturilor.

Meteorologul ANM Alina Șerban anunță că vremea în România va fi capricioasă, cu alternanțe termice de la o zi la alta. Pe parcursul zilei de duminică vorbim de maxime de 19-20 de grade în partea de sud-vest a teritoriului.

Acest lucru înseamnă temperaturi cu opt grade mai mari decât ar trebui să avem la această dată.

ANM anunță scăderi de temperaturi în toată țara

Un front atmosferic rece va traversa țara noastră din direcția vestică spre cea estică, aducând cu sine fenomene meteorologice variate.

În zonele montane, unde deja a nins în zilele anterioare, se vor înregistra precipitații sub formă de ninsoare. Asta va determina acumularea unui nou strat de zăpadă.

În schimb, în partea de sud-est a teritoriului, vom experimenta tipicele precipitații ale sezonului cald, incluzând averse însoțite de fulgere și chiar rafale scurte de vânt, potrivit meteorologului.

Vânt puternic în special în sud

Vom avea, de altfel, rafale de peste 80-90km/h și în zonele montane, cel mai probabil mâine după-amiază, mâine noapte, iar vântul se va intensifica mâine noapte, duminică, în toată partea de sud, de sud-est a teritoriului”, a menționat Alina Șerban.

Acest front atmosferic rece aduce după sine nu numai precipitații, aduce și o masă de aer mai rece.

Cele două mase de aer în mișcare vor aduce cu sine intensificări ale vântului și fenomene specifice instabilității atmosferice.

Sursa foto: Pixabay

„Nici măcar toamnă nu putem spune că vine”

În nordul și centrul teritoriului, temperaturile vor resimți o scădere duminică. Se vor atinge maxime de 7-8-9 grade.

În schimb, în partea de sud și sud-est, temperaturile vor rămâne mai ridicate, ajungând până la 15-16 grade, dar vor fi supuse unor variații termice de la o zi la alta.

Nici măcar toamnă cu adevărat nu putem că spune că vine încă, pentru că săptămâna viitoare ne așteptăm din nou la aer cald”, potrivit meteorologului ANM.

Duminică, aproape pe tot parcursul zilei av fi în vigoare un cod galben de vânt puternic.

Se așteaptă intensificări ale vântului, ninsori în Carpații Orientali și perioade temporare de viscol la altitudini de peste 1700 de metri.

Viteza vântului se va intensifica în Dobrogea, majoritatea Munteniei și sudul Transilvaniei, atingând 55…65 km/h și local depășind 70 km/h. În regiunea Carpaților Orientali se așteaptă ninsori moderate (10…15 l/mp) și continuarea acumulării de zăpadă.