Administrația Națională de Meteorologie a transmis un avertisment de ultim moment.
Meteorologii anunță un risc de avalanșe foarte ridicat în Munții Făgăraș și însemnat în Munții Bucegi, din cauza stratului mare de zăpadă depus în ultimele zile.
Specialiștii de la ANM susțin că stratul actual, unde zăpada este instabilă, măsoară 80-100 de centimetri, dar este un strat care deja s-a depus peste stratul vechi, de 70-80 de centimetri.
Riscul de avalanșe este însemnat și în Masivul Bucegi, tot din cauza instabilității stratului de zăpadă proaspătă. „Avalanșe pot fi declanșate chiar și la supraîncărcări mici, iar în zonele adăpostite, cu acumulări mai mari, pot antrena un volum însemnat de zăpadă”, au anunțat meteorologii, conform dcnews.ro.
Vremea se va încălzi începând cu ziua de joi, dau asigurări meteorologii: „Vremea se va încălzi în cursul zilei de joi. Cerul va fi variabil. Vântul va scădea în intensitate, rafale izolate de peste 60 km/h se vor mai semnala doar pe crestele din Carpații Meridionali și de Curbură, unde temporar la începutul nopții va mai spulbera zăpada”.