Animaţie SPECTACULOASĂ pe una dintre cele mai mari şi celebre clădiri din lume: patruzeci de proiectoare şi 33 de etaje acoperite pentru SALVAREA unor specii pe cale de DISPARIŢIE | Galerie FOTO şi VIDEO

Empire State Building din New York a fost locul de desfăşurare a unui eveniment incredibil. Sâmbătă seara au fost proiectate pe faţada de sud a celebrei clădiri, imagini uriaşe ale unor specii de animale pe cale de dispariţie, reprezentând o invitaţie la dialog pentru sensibilizarea opiniei publice privind riscurile dispariţiei anumitor specii, scrie AFP.

"Projecting Change on the Empire State Building" este proiectul care a fost pus în practică pentru prima dată în urmă cu patru ani de regizorul şi fondatorul Oceanic Preservation Society (OPS) Louie Psihoyos. Filmul "The Cove", regizat de Psihoyos, despre masacrarea anuală a mii de delfini în Japonia, a luat în 2010 Oscarul pentru cel mai bun documentar, potrivit Agerpres.

Imaginea leului Cecil, ucis la începutul lunii iulie în parcul Hwange din Zimbabwe, a fost proiectată pe faţada sud a Empire State Building alături de alte specii aflate pe cale de dispariţie, precum leopardul de zăpadă, leul de aur Tamarin, păsări, mamifere marine, insecte.

Animaţia de opt minute, însoţită de o coloană sonoră şi un joc de lumini, a fost repetată la fiecare cincisprezece minute în intervalul 21.00 - 24.00 (01.00-04.00 GMT). Patruzeci de proiectoare de 20.000 de lumeni au fost utilizaţi pentru această proiecţie care acoperea 33 de etaje ale faţadei sud a clădirii, fiind realizată de pe acoperişul unei clădiri de pe o stradă vecină. 

Louie Psihoyos a ales Empire State Building pentru că vroia să folosească cea mai emblematică clădire din lume, a declarat Fisher Stevens, producător al filmului "The Cove", potrivit AFP

Potrivit USA Today, costurile acestui demers s-au ridicat la peste un milion de dolari, fiind suportate în mare parte de o fundaţie. 

Empire State Building este un zgârie-nori și se află la intersecția dintre Fifth Avenuee și West Street 34. Clădirea a fost cea mai înaltă clădire din lume pentru mai mult de 40 de ani, între anii 1931 și 1972. A fost terminată în 1931 și a rezistat pe primul loc în top până ce a fost construit World Trade Center. În urma atacurilor teroriste cu bombe și distrugerea World Trade Center în 2001, Empire State Building a devenit din nou cea mai înaltă clădire din New York City. Empire State Building a fost numită de către Societatea Americană a Inginerilor civili ca una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne.

Empire State Building este în prezent cel mai înalt zgârie-nori din Statele Unite (după Turnul Willis și Trump International Hotel and Tower, amândouă aflându-se în Chicago), și pe locul 15 în topul internațional.

FASCINANT. Calea Lactee, aşa cum nu a mai fost văzută niciodată | Galerie Foto

 

 

 

Monştrii trecutului: Imagini Cutremurătoare cu ZONA INTERZISĂ din interiorul Cernobîlului | Galerie Foto

 

 

 

Cum arată cea mai frumoasă femeie a cărui identitate de gen nu a contat pentru cei de la Playboy | Galerie Foto şi Video

 

 

 

Descoperire extraordinară: Fosila de şarpe cu patru picioare arată originea terestră a acestor reptile | Galerie Foto

 

 

 

IMAGINI NEMAIVĂZUTE: Cum arată ULTIMUL TRIB pierdut din Amazon, neatins de civilizaţie | Galerie Foto şi Video 

 

 

 

Cum să depistezi un criminal în serie: Criminologii dezvăluie 5 trăsături cheie pe care cei mai faimoşi criminali le au în comun | Galerie Foto şi Video

           

Au trecut prin IAD. Mutilaţi de război, ei sunt veteranii care au pozat CURAJOS într-un calendar INEDIT | GALERIE FOTO