Anghel Iordănescu reacționează: „Când să vedem jucători, la meciurile oficiale?”

Anghel Iordănescu, selecționerul echipei naționale, s-a enervat pentru că utilitatea turneului pe care-l efectuează „tricolorii” în Turcia a fost pusă la îndoială.

Anghel Iordănescu a declarat că stagiul de pregătire din Turcia este bine-venit, pentru că a dorit să-și facă idee despre potențialul mai multor jucători din Liga I. „Generalul” a explicat că aria de selecție trebuie mărită, iar fotbaliștii necunoscuți nu pot fi urmăriți direct la meciurile oficiale.

„Aveam nevoie de acest turneu. Sunt mulţi jucători care au nevoie de ajutor şi de sprijin. Trebuie să se obişnuiască şi ei cu atmosfera de la naţională. Când să îi vedem? La meciurile oficiale? Trebuie să se înţeleagă că am vrut să mărim aria de selecţie. Vrem să îi vedem la lucru. Indiferent de rezultatul de mâine, ideea turneului a fost una bună", a spus Iordănescu.