Anghel Iordănescu: „Budescu să înțeleagă că fotbalul nu e distracție”

Anghel Iordănescu, selecționerul echipei naționale, a vorbit despre Constantin Budescu, fotbalist pe care l-a convocat pentru „dubla” cu Ungaria și Grecia.

Echipa națională a României s-a reunit, astăzi, pentru a pregăti meciurile cu Ungaria (4 septembrie) și Grecia (7 septembrie) din preliminariile Campionatului European. Selecționerul Anghel Iordănescu a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre Constantin Budescu, jucător pe care l-a convocat în premieră la prima reprezentativă.

„Speranţa mea e ca Budescu să înţeleagă că fotbalul nu e distracţie şi e o meserie care înseamnă transpiraţie şi muncă. Să vedem dacă Budescu îndrăzneşte să spună ceva împotriva mea. Întrebaţi-l. Glumesc. Am spus-o şi repet, porţile echipei naţionale sunt deschise pentru toţi jucătorii care pot şi doresc să ajute România, inclusiv pentru Constantin Budescu. Evident că am şi eu nişte principii de la care nu mă abat, ţin foarte mult ca jucătorii să aibă valoare, experienţă, formă sportivă, personalitate, inteligenţă, atitudine şi caracter. Din punctul meu de vedere, în ceea ce-l priveşte pe Budescu lucrurile sunt cât se poate de clare. Dacă l-am chemat însemnă că vreau. Mai rămâne să vrea şi el. Eu chiar apreciez talentul lui Budescu, dar nu îi înţeleg atitudinea. Rămâne de văzut dacă va juca în această dublă. Eu am mai avut o dicuţie cu Dani Coman (n.r. - preşedintele executiv al clubului Astra Giurgiu) şi i-am spus atunci că sunt nemulţumit de evoluţia lui Budescu din perioada de pregătire a Astrei. Iar Budescu sper că a înţeles ce i-a transmis conducătorul Astrei”, a declarat Iordănescu.