Angelina Jolie se declară favorabilă unei intrări în politică sau în diplomaţie. "Sunt deschisă acestei posibilităţi", a declarat actriţa de 39 de ani într-un interviu acordat revistei americane Vanity Fair.
Fragmente din interviu au fost postate marţi pe site-ul publicaţiei, textul integral urmând să fie publicat la 6 noiembrie, relatează Agerpres. citând France Press.
"Atunci când lucrezi în domeniul umanitar, eşti conştient că trebuie să ţii seama de politică pentru că, dacă vrei să produci cu adevărat o schimbare majoră, trebuie să îţi asumi nişte responsabilităţi", a afirmat ea. "Dar, cinstit, nu văd în ce rol aş putea fi mai utilă", a adăugat în schimb Angelina Jolie.
Actriţa americană, câştigătoare a unui premiu Oscar pentru rol secundar în "Girl, Interrupted" (1999), a fost desemnată ambasador şi apoi trimis special al Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al ONU, militând ferm împotriva violenţelor sexuale comise în zonele de război, dar şi pentru conservarea speciilor ameninţate. Activitatea ei a fost recompensată anul trecut cu un Oscar de onoare.