La un an de la divorțul dureros de Brad Pitt, frumoasa Angelina Jolie iubește din nou. Potrivit presei din SUA norocul este miliardarul Elon Musk, în vârstă de 46 de ani.
„Cei doi sunt împreună, dar nu vor ca lumea să ştie că au o relaţieîmpreună", susţine Janet Charlton, blogger şi scriitoare, citată de ziarul “Blick”. Cei doi îndrăgostiți au petrecut un weekend romantic în Las Vegas. Ei au sosit separat şi au plecat de asemenea separat, după ce s-au delectat două zile împreună. „Elon a avut mereu o slăbiciune pentru frumoasele dive de la Hollywood", potrivit lui Charlton.
Declarații contradictorii
Angelina Jolie a făcut câteva mărturisiri şocante despre viaţa ei de după despărţirea de actorul Brad Pitt. Aceasta spune că deşi nu lasă să se vadă, îi este foarte greu.
Ea s-a hotărât că este timpul de a face noi mărturisiri legate de viaţa ei personală. Vedeta a declarat că nici acum nu a reuşit să îşi revină complet după despărţirea de Brad Pitt. Deşi despărţiţi, cei doi încearcă pe cât posibil să îşi crească cei şase copii fără a simţi lipsa tatălui lor. „Nu-mi place să fiu singură. Nu e ceea ce mi-am dorit. Nu este nimic interesant în asta, e doar foarte greu. Uneori, poate pare că am lăsat totul în urmă, dar în realitate, abia încerc să-mi duc zilele. Din punct de vedere emoțional, a fost un an dificil”, a mărturisit Angelina.
Angelina Jolie l-a cucerit pe Brad Pitt, pe vremea când participau împreună la filmările peliculei ”Domnul și doamna Smith”. Vedeta a divorțat de actorul american în septembrie, anul trecut, după o relație de 12 ani. Divorțul a venit pe fondul unui presupus incident de violență petrecut în avionul familiei.
Cei doi sunt părinții a șase copii, Maddox (15 ani), Pax (13 ani), Zahara (12 ani), Shiloh (11 ani) și gemenii de opt ani Vivienne and Knox.