Angela Gheorghiu, la „Profesioniştii”

INTERVIU. În această seară, la ora 23.00, pe canalul TVR 1, debutează o nouă serie a apreciatei emisiuni „Profesioniştii”, în care realizatoarea Eugenia Vodă dialoghează în mod neconvenţional cu personalităţi, care excelează în domeniul lor de activitate.

Invitata din această seară este diva Angela Gheorghiu, „o mare soprană a lumii, care e mai cunoscută în străinătate decât acasă”, consideră Eugenia Vodă.

Printre altele, telespectatorii vor putea afla că tatăl celebrei soprane, fost mecanic de locomotivă, a ajuns călugăr la Muntele Athos.

Realizatoarea Eugenia Vodă spune că soprana este  mai cunoscută în străinătate decât acasă.

"Înainte de studio, am revăzut toate interviurile pe care le-a dat până acum în România. Şi am remarcat că, dincolo de frumuseţea şi de locvacitatea ei, invitata rămânea, mereu, o cetate inaccesibilă, cu toate podurile ridicate... Hurezeanu, în emisiunea lui, a fost singurul care - ascunzînd o strategie savantă sub un aer de vulpoi curtenitor - a reuşit să treacă puntea şi să stabilească o comunicare reală cu Angela Gheorghiu... În fine, sper să fi reuşit şi eu să descopăr o nouă faţă şi o nouă vibraţie sufletească a personajului. In locul divei, am descoperit la filmare un om deschis, generos, cu "podurile" lăsate, şi dăruind secvenţe surprinzătoare - de pildă, îngerul care îi dă forţă, în scenă, celebrei cântăreţe, e - parafrazînd titlul Ilenei Mălăncioiu - sora ei dedincolo; sau, am aflat acum, tatăl Angelei Gheorghiu, fost mecanic de locomotivă, a ajuns călugăr la Muntele Athos!", a povestit Eugenia Vodă pentru EVZ.