Angajaţii, mult mai eficienţi după o săptămână de plajă

Salariaţii care aleg marea, pentru cel puţin şapte zile, se întorc la muncă mult mai motivaţi decât cei care îşi petrec vacanţa la munte sau participă la traininguri organizate de angajatori.

Angajaţii care îşi petrec o săptămână de vacanţă pe plajă sunt mult mai eficienţi la locul de muncă după ce se întorc din concediu decât cei care aleg muntele sau trainingurile organizat de firme. Asta reiese dintr-un studiu care vizează angajaţii IMM-urilor din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA), informează Hewlett –Packard (HP).

Potrivit sursei citate, beneficiile aduse companiei de către salariaţii care aleg sa-şi petreacă vacanţele în staţiunile maritime sunt de trei ori mai mari decât pauzele obişnuite sau trainingurile organizate de firme şi duble faţă de concediile care presupun efort fizic, cum ar fi drumeţiile pe munte.

Relaxarea, esenţială şi pentru manageri

Cea mai bună perioadă pentru manageri, în termeni de randament la locul de muncă, este cea care se succedă unor pauze prelungite, cum ar fi concediul de vară, când aceştia se pot deconecta complet. Statisticile relevă că managerii care au declarat că se întorc la serviciu mai relaxaţi după un concediu în care au uitat de responsabilităţi sunt cu 13% mai numeroşi decât cei care preferă vacanţele active.

Specialiştii în psihologia organizaţională susţin aceste rezultate. "Concediul oferă posibilitatea angajaţilor să-şi încarce bateriile, reduce riscul apariţiei depresiilor şi elimină stresul. Astfel, angajaţii sunt mai productivi atunci când se întorc la locurile de muncă", a comentat psihologul Michael Bashshur.

Calitate, nu cantitate

Oarecum surprinzător, acelaşi studiu susţine că, raportate la gradul de eficienţă, concediile de o săptămână sunt aproape la fel de bune precum cele de două săptămâni. Dintre participanţii la studiu, 66% au răspuns că o săptămână este suficientă pentru a-şi încărca bateriile, în vreme ce 63% au nevoie de mai mult timp pentru a se întoarce motivaţi la locul de muncă.

În topul ţărilor cu cei mai revigoraţi angajaţi după revenirea din concediu se află Grecia, unde 72% dintre respondenţi au declarat că se întorc mai motivaţi după o săptămână de relaxare şi Turcia, cu 63%. La polul opus se află nemţii (36%), spaniolii (26%) şi francezii (22%).