Angajaţii CNU anunţă proteste ample la Guvern

Sute de angajaţi ai Companiei Naţionale a Uraniului (CNU) au început să se strângă la Bucureşti, pentru a protesta faţă de situaţia dezastruoasă a societăţii. Cea mai mare parte a sosit în Capitală încă de luni, pentru a cere la sediul CNU numirea unui nou director general, dar şi un plan de salvare a companiei.

 Totodată, proteste de amploare sunt anunţate pentru luni şi marţi în faţa sediului Guvernului, unde sunt aşteptate circa 400 de persoane, angajaţi de la mina de exploatare a uraniului Crucea, dar şi ai fabricii de la Feldioara, judeţul Braşov, au declarat pentru EVZ lideri sindicali din CNU. „Două autocare cu oameni de la Crucea erau pe drum. Astăzi (ieri - n. red.) au protestat la Suceava, iar acum vin la Bucureşti”, spune liderul sindical Adrian Stanciu.

Angajaţii mai sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit toţi banii pe luna august, că nu le-au fost acordate bonuri de masă de câteva luni şi nici raţia de hrană rece.

Pericol de contaminare a Oltului

Totodată, ei doresc menţinerea activităţii la exploatarea de la Crucea, unde în prezent lucrează peste 500 de angajaţi. „Vor să închidă o companie care are material pe stoc, atât octoxid de uraniu, cât şi dioxid de uraniu, în valoare de 96,8 milioane lei. Banii, scăzând datoriile şi cheltuielile de restructurare, ne-ar permite să ne continuăm activitatea”, mai susţine liderul sindical.

Problema este că nu are cine să le cumpere marfa, dat fiind că Nuclearelectrica şi-a găsit un furnizor canadian, iar Ministerul Internelor nu le cumpără aceste cantităţi pentru rezerva de stat. Sindicaliştii trag un semnal de alarmă şi faţă de pericolul ecologic pe care uraniul exploatat şi neprelucrat, depozitat la Feldioara îl reprezintă. Întreruperea activităţii la uzină, din cauza lipsei fondurilor, creează riscul deversării apelor uzate, cu conţinut ridicat de uraniu, în apele Oltului. Compania nu are bani pentru plata facturilor, astfel încât la Feldioara, unde se prepară minereul extras la Crucea, furnizarea gazelor e oprită din vară.