Angajaţii BCR renunţă la protest

Sindicaliştii Băncii Comerciale Române (BCR) au anunţat că vor anula greva generală anunţată pentru mâine, după ce au primit oferta din partea administraţiei băncii, aceasta urmând să fie analizată de membrii Sindicatului Liber din BCR.

Preşedintele Sindicatului Liber din BCR, Ciprian Ionescu, a declarat azi pentru Mediafax, că în urma ultimei oferte a administraţiei băncii, urmează noi întâlniri între cele două părţi, pentru a încerca să ajungă la un acord în ceea ce priveşte Contractul colectiv de muncă.

Prime de vacanţă şi sărbători

"În ultima ofertă a băncii sunt cuprinse primele de vacanţă şi de sărbători, aceste stimulente fiind legate de un indicator al BCR care este mai uşor de obţinut decât cel propus iniţial. Pe de altă parte, administraţia este de acord cu plăţile compensatorii şi cu indexarea salariilor cu 50% în funcţie de inflaţie. Nu am primit însă niciun semnal în ceea ce priveşte majorările salariale", a precizat liderul sindical.

Conducerea Băncii Comerciale Române (BCR) a hotărât ieri seara să prezinte Federaţiei Sindicatelor Independente din BCR o ofertă finală care include şi o potenţială remunerare suplimentară a angajaţilor în funcţie de îndeplinirea unui criteriu de performanţă.

Ofertă îmbunătăţită "Conducerea BCR a hotărât ieri seară după o nouă întâlnire cu reprezentanţii sindicali, să elaboreze şi să înainteze o ofertă finala, cea de-a şaptea, către Federaţia Sindicatelor Independente din BCR. Decizia conducerii băncii este urmarea unei reevaluări responsabile şi mature a tuturor consecinţelor unei greve pentru bancă şi pentru salariaţi precum şi a efectelor negative asupra clienţilor BCR", se precizează într-un comunicat al băncii remis.

Noua ofertă îndeplineşte aproape toate obiectivele sindicale şi include o potenţială remunerare suplimentară a salariaţilor în funcţie de îndeplinirea unui criteriu de performanţă bine definit.

"Conducerea BCR speră ca pasul facut prin îmbunătăţirea ofertei sale să fie evaluat cu foarte multă atenţie şi maturitate de către reprezentanţii sindicali şi de către salariaţi şi ca greva să poată fi prevenită", se mai spune în comunicat.

Salariaţii BCR au cerut o majorare de 3% pe 2009, respectiv 2% pentru toţi angajaţii Băncii şi 1% numai pentru cei care se află într-o situaţie de inechitate salarială.

Potrivit liderului Sindicatului Liber din BCR, Ciprian Ionescu, vechiul contract colectiv prevederea indexarea salariilor cu 50% în funcţie de inflaţie, o primă de vacanţă şi stimulente de Crăciun, fiecare echivalent cu un salariu, iar conducerea băncii intenţionează să nu mai ofere aceste drepturi şi în 2009.

Citiţi şi BCR intră în grevă generală

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA 12:05