Angajaţii Serviciului de Ambulaţă Vâlcea au câştigat, definitiv şi irevocabil, procesul împotriva Statului Român, în care contestau decizia de reducere a salariilor cu 25%.
Astfel, magistraţii Curţii de Apel Piteşti au hotarât că tăierile salariale cu 25 de procente sunt ilegale şi, imediat ce motivarea deciziei va fi făcută publică, ambulanţierii îşi vor putea recupera banii, decizia fiind executorie. Magistraţii şi-au motivat decizia prin faptul că diminuarea reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, conform Convenţiei Drepturilor Omului. “Din totalul de 238 de angajaţi, doar 219 care sunt membri de sindicat au fost reprezentanţi în instanţă de liderii SANITAS. Nouă medici şi comitetul director sunt singurii care nu şi-au revendicat drepturile salariale", a decalarat Petre Duinea, lider de sindicat al Serviciului de Ambulanţă Vâlcea. Duinea a mai spus că angajaţii Serviciului de Ambulanţă Vâlcea ar urma să primească înapoi 1,2 milioane de lei pentru cele şase luni în care salariile le-au fost diminuate cu 25 de procente. Bugetarii îşi vor putea primii sumele restante abia din 2012, eşalonte pe trei ani, potrivit ordonanţei de guvern nr. 17. Decizia Curţii der Apel Piteşti le dă speranţe şi altor bugetari care şi-au cerut în instanţă banii opriţi de stat în ultimele luni.