Mai mulți angajați ai Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj au ajuns la Urgențe, în stare gravă, cu diaree și vărsături, după ce au mâncat brânză cumpărată de la piață. Specialiștii de la UPU spun că pe lângă colegi lor, au mai fost nevoiți să trateze și alți lugojeni, care au prezentat aceleași simptome.
Unii din pacienți au trebuit internați. Cu toții se pare că au cumpărat caș de la Piața ”Timișul” din lugoj. În prezent DSV și DSP au deschis o anchetă. Reprezentanții instituțiilor au solicitat prbe d ebrânză de la toâți comercianții și încearcă s stabilească cine a pus în vânzare brânza neconformă cu normele.
„Cunoaştem situaţia de la Lugoj, dar ştim că este vorba despre un singur caz de îmbolnăvire care a fost deja externat. Nici nu s-a confirmat că acea stare de boală pentru care s-a prezentat la spital este din cauza consumului de brânză. Aceasta este la DSP în lucru, nu s-a dat încă un buletin de analiză, dar mi s-a spus că nu se confirmă şi colegii din laborator nu s-au alarmat că ar fi problemă, iar din analizele făcute pe pacient nu se confirmă că starea de disconfort a fost cauzată de consumul de brânză”, a declarat pentru Redeșteptarea, Csaba Daroczi, director adjunct al DSV Timiş.