Ea închide ochii și își ascunde fața în scobitura caldă a umărului lui. El se apleacă spre ea, chipurile li se ating, „tâmplă fierbinte lângă tâmplă”.
Ea își așază delicat mâna în mâna lui, el o cuprinde cu cealaltă ocrotitor de talie. Ea pare pierdută, el pare ceva mai stăpân pe sine, un zâmbet șăgalnic îi flutură pe figură.
Această scenă înduioșătoare care a durat secunde bune s-a petrecut pe 10 noiembrie, între Angela Merkel și Emmanuel Macron, la Compiègne, locul unde s-a semnat acum o sută de ani armistițiul de la sfîrșitul Primului Război Mondial..
Ieșind în stradă după ceremonie, încă îmbujorați de tainica apropiere, cei doi au fost ispitiți de o baie de mulțime. O bătrână în vârstă de 101 de ani, cu fes alb croșetat pe cap, a strigat-o entuziasmată pe Merkel: „Doamna Macron! Doamna Macron!” Angela Merkel are 64 de ani, Brigitte Macron, 65. Ușor stingherită, nemțoaica s-a aplecat spre băbuță și a corectat-o blajin: „Sunt cancelara Germaniei!” Cum purtătoarea de fes o ținea langa cu „Doamna Macron”, Angela a evacuat rapid piațeta, urmată de Emmanuel.
După o anumită vârstă, fie ea biologică sau politică, oamenii suferă schimbări radicale. Li se accentuează trăsăturile extreme ale caracterului. Pe de o parte, devin nostalgici după tinerețile pierdute, ceea ce îi predispune la tandrețuri lacrimogene; pe de alta, sunt dornici să arate că nu au expirat și sunt încă în vigoare – bărbații nu și-au pierdut de tot virilitatea de vânător, femeile încă mai dețin controlul asupra căminului.
Aceste simptome devin tot mai evidente la Angela Merkel și Emmanuel Macron, doi lideri erodați și epuizați (anul și jumătate al lui ca președinte l-a măcinat la fel de mult ca pe ea cele trei mandate și jumătate de cancelar).
Drama lor existențială nu ne-ar preocupa mai mult decât o știre mondenă sau o telenovelă turcească dacă cei doi nu ar fi motoarele Europei. Fericirea noastră continentală depinde așadar direct de menopauza, respectiv andropauza lor politică.
Emmanuel Macron, mai tânăr biologic și cu sânge latin, s-a arătat de la început nărăvașul cuplului. Focoșenia lui a izbucnit însă mai uimitoare ca până acum pe 6 octombrie, când, într-un interviu pentru Europe 1, a afirmat că UE are nevoie de o armată proprie „pentru a se apăra de China, de Rusia și chiar de Statele Unite”.
Ideea unei armate europene nu este nouă, ea fiind vânturată mai des în ultima vreme de o pletoră de politicieni care socotesc că astfel îi trag un perdaf lui Donald Trump. Este însă pentru prima dată când cineva spune că viitoarea forță militară trebuie să apere Europa de Statele Unite!
După reacția perplexă a opiniei publice, Palatul Elysée a încercat să dreagă busuiocul și să arate că Macron nu a spus ce a spus.
Sindromul flăcăului tomnatic a izbucnit însă din nou, la câteva zile după interviu și câteva ore după clipa de tandrețe cu Merkel de la Compiègne. Cu fularul înfășurat studențește peste palton, Macron nu a rezistat impulsului de a-l înțepa încă o dată pe Trump, chiar în fața acestuia, cu ocazia discursului oficial de la Paris, din 11 octombrie. „Patriotismul este exact contrariul naționalismului. Naționalismul este trădarea patriotismului”, a spus el, pe un ton languros, de parcă ar fi recitat o elegie de Samain, contorsionându-se și gesticulând spre camere. Leit Adrian Cioroianu când prezintă „5 minute de istorie”.
Angela Merkel îl sorbea galeș din priviri, Brigitte flirta nevinovat cu Putin (mereu atrasă de tineri!), în vreme ce Trump se uita în bozii, cu casca de traducere scoasă din ureche.
Pe 13 noiembrie, la Strasbourg, în Parlamentul European, Merkel a sărit în ajutorul partenerului ei: „Trebuie ca într-o zi să creăm o adevărată, veritabilă armată europeană”.
Pe 18 octombrie, Macron a ținut un discurs în Parlamentul German în care și-a dezvoltat ideea unei mișcări mondiale de eliberare de sub jugul american, condusă de Franța și Germania:
„Europa, și în interiorul ei cuplul franco-german, au obligația să nu lase lumea să alunece în haos și să o conducă pe calea păcii. De aceea, Europa trebuie să fie mai puternică... și să dobândească mai multă suveranitate.”
Suveranitate pentru UE, ciocul mic pentru statele membre!
Însă adevărata, halucinanta amploare a viziunii macroniene legate de Uniunea Europeană a dezvăluit-o ministrul francez de Finanțe, Bruno Le Maire, într-un interviu pentru ziarul german, pe 21 noiembrie:
„Europa trebuie să devină un fel de imperiu, așa cum este China. Și cum sunt Statele Unite.”
Merkel și Macron sunt motoarele Europei. Două motoare gripate, care zgâlțâie din țâțâni Airbusul pilotat de un bețiv cu pantofi de culori diferite.
Merkel tocmai și-a anunțat ieșirea din viața politică în 2021, dar ambiționează să-și ducă până la capăt mandatul. Șansele sunt infime. Atacată din toate părțile, inclusiv din interiorul propriului partid, ea este un muribund politic. Țapul ispășitor perfect, într-o țară tot mai sătulă de internaționalism, imigrație și multiculturalism. Adică de UE. Hienele o vor devora pe Merkel în câteva luni.
Macron este un avorton politic. Protagonistul unui experiment eșuat, de creare a unor forțe „diferite” de partidele tradiționale. Forțe apărute, chipurile, din spuma activismului stradal, dar în realitate dirijate de serviciile secrete. Iar lui Macron, serviciile i-au bătătorit cu grijă calea spre Elysée. Dezvăluirile despre „Cabinetul Negru” din vremea lui François Hollande, făcute de trei ziariști excepționali în cartea „Bienvenue Place Beauvau”, detaliază acțiunile de compromitere pe rând a tuturor contracandidaților actualului președinte.
Dar serviciile secrete habar n-au cum se conduce o țară. Nici Macron. Franța este în haos politic. Pârjolul „vestelor galbene” i-a luat pe toți prin surprindere și acum nu știu cum să îl stingă. Indignații de scumpirea carburanților sunt „vehiculul” perfect care strânge nemulțumirile tuturor segmentelor sociale. Trei francezi din patru sprijină protestul care pare de neoprit. Macron nu este nici el într-o condiție mai bună decât Merkel.
Ei sunt motoarele Europei.
Dar momentul de tandrețe de la Compiègne nu este unul dintre doi mari conducători. Merkel și Macron nu sunt Cleopatra și Cezar. Privită mai atent, scena înduioșătoare de mai sus seamănă flagrant cu cea dintre doi pensionari internați cu visele lor cu tot într-o casă de sănătate.