Razie cu peripeţii în Capitală. În cadrul unei acţiuni de amploare, în cursul căreia 41 de conducători de autovehicule au rămas fără permise de conducere, poliţiştii au dat de un motociclist drogat. Tânărul bucureştean avea şi permisul reţinut din luna iunie. Peste 510 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru încălcarea legislaţiei rutiere.
Acţiunea, care a avut loc la sfârşitul acestei săptămâni, a fost organizată de Poliţia Capitalei şi a fost coordonată de specialişti din cadrul I.G.P.R. şi sprijinită de Inspectoratele Judeţene de Poliţie Giurgiu, Dâmboviţa, Călăraşi, Prahova şi Ialomiţa, alături de Secţia de Poliţie Autostrăzi.
Pe linie de poliţie rutieră, s-a urmărit verificarea legalităţii transportului de persoane în regim taxi, combaterea conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor stupefiante şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Printre cei prinşi "cu mâţa în sac" se numără şi Tudorel A., de 34 ani, din Bucureşti. Acesta conducea o motocicletă pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, fără a avea drept de circulaţie pe drumurile publice. Permisul de conducere îi fusese reţinut din data de 6 iunie, anul acesta. El a încercat să scape declarând date false privind identitatea. Când a fost testat pentru stabilirea consumului de stupefiante, rezultatul a fost pozitiv. Drept urmare, Tudorel a fost condus la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice.
Taximetrist, prins cu aparatul "aranjat"
Un alt "client" al poliţiştilor a fost taximetristul bucureşteanul Marian D., de 25 ani.Acesta a efectuat activităţi de transport persoane în regim taxi, pe Splaiul Independenţei, intervenind asupra componentelor aparatului de taxat în scopul neincluderii unor venituri în memoria fiscală a aparatului de taxare. S-au dispus măsurile prevăzute de Legea 38/2003. Poliţiştii au prins, pe bulevardul Libertăţii, şi doi tineri de 23 de ani, din Bucureşti, respectiv, Râmnicu Vâlcea, care participau la întreceri neautorizate pe drumul public.
În total au fost aplicate 510 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 21 pentru conducere a unor autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice şi 63 pentru abateri prevăzute de Legea 38/2003, Legea taximetriei. Totodată, 41 de conducători de autovehicule au rămas fără permise de conducere pentru nerespectarea legislaţiei rutiere. Printre aceştia se numără opt taximetrişti. De asemenea, au fost constatate 21 de infracţiuni la regimul circulaţiei, iar 27 de certificate de înmatriculare au fost retrase. Zece dintre documente pentru defecţiuni tehnice la autoturisme care efectuau transport persoane în regim taxi.
Poliţia Capitalei transmite că acţiuni de acest gen se vor desfăşura permanent în perioada următoare pentru descurajarea faptelor antisociale şi pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.