Profesorul şi cineastul a schiţat o paralelă între dictatorul român şi Hitler prin prisma răzbunării pe propriul popor - unul, prin refuzul de a capitula, celălalt, prin sărăcie.
Pe 2 noiembrie, la sediul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), regizorul şi profesorul (Universitatea de Artă şi Design din Karlsruhe) Andrei Ujică a ţinut conferinţa cu tema "Cinematograful non-ficţional: Ceauşescu şi filmul istoriei".
"La urma urmei, dictatorul nu e decât un artist, care are posibilitatea să-şi pună integral în practică egoismul. E doar o chestiune de nivel estetic, dacă el se numeşte Baudelaire sau Bolintineanu, Ludovic al XVI-lea sau Nicolae Ceauşescu", se arăta în moto-ul prelegerii.
Stalin, Hitler şi Mao
"Mulţi domni şi doamne au puseuri artistice pe lume şi nu devin din cauza asta dictatori. Mi se pare că asta nu duce niciunde, că Stalin a scris poezii de tinereţe, că Hitler era un pictor prost, că Mao era chiar un poet onorabil. Enumerări de acest gen nu dovedesc nimic", a remarcat Andrei Ujică la începutul conferinţei.
"Apropierea tipologică dintre artist şi dictator rezidă în altă parte şi este mai profundă. Adică ţine de faptul că (...) dictatorul e, până la urmă, un artist care are posibilitatea să-şi pună integral în practică egoismul (...). Ceea ce vreau să spun este că dictatorul, de orice tip, cel ideologic cu atât mai mult, e asemănător artistului în următoarele puncte: el are o viziune a unei opere, asemenea artistului. Pe care vrea să o pună în practică, asemenea artistului. Spre deosebire de artist, opera lui se petrece chiar în practică, materialul lui de lucru nu este unul abstract, nici inert, ca în cazul sculptorului sau pictorului, ci un corp social, o naţiune întreagă cu care el vrea să-şi realizeze viziunea", a opinat Andrei Ujică.
"Spre deosebire de artist, care nu are posibilitatea săşi pună complet în practică egoismul, ci doar în operă - poate să-şi chinuiască familia, cercul de prieteni, care scade văzând cu ochii -, dictatorul are materialul de lucru sub control. Supuşii lui nu pot să-l părăsească decât cu riscuri mari, fugind din ţara respectivă", a detaliat autorul "Autobiografiei lui Nicolae Ceauşescu".
Vai de popor la bătrâneţea dictatorului
"În plus, şi aici apar diferenţele, dictatorul are şi posibilitatea să anihileze instanţa critică. Artistul n-o are. Într-o societate şi într-o cultură normale, funcţionează o critică a artei. Într-o dictatură, nu mai funcţionează. De aici urmează deraierea inerentă pe care o produce orice parcurs dictatorial. Ceea ce îi face asemănători din punct de vedere psihologic este că, mai ales în ultima fază, aceea de bătrâneţe - dacă un dictator are şansa de a rămâne destul de mult la putere -, apar singurătatea şi disperarea. Ca şi în cazul artistului bătrân care mai are încă un plan, o operă neterminată şi începe să-i fie teamă că va muri înainte de a o realiza. De obicei, această fază este foarte nefastă din punctul de vedere al supuşilor, căci dictatorul se supără rău pe materialul de lucru care l-a dezamăgit şi, în general, se răzbună", a opinat regizorul. Pedeapsa lui Ceauşescu
"Hitler s-a răzbunat într-un mod îngrozitor, după cum ştim. Timp de un an a distrus cu bunăştiinţă Germania, nevrând să capituleze şi pedepsindu-şi poporul care i-a înşelat aşteptările. La fel şi Ceauşescu, care şi-a chinuit poporul (materialul său de lucru) prin acel program de economii draconice de o zgârcenie maladivă, pe care l-a adoptat, şi care, de altfel, l-a costat şi viaţa. În lipsa lagărelor şi a execuţiilor în masă, Ceauşescu a chinuit oamenii la ei acasă, tăindu-le apa, stingându-le lumina şi ţinându-i în frig", accentuează regizorul Andrei Ujică.
DEPLASARE. Ceauşescu, în una din peregrinările sale prin mediul rural
PREZENŢĂ. Cuplul prezidenţial în vacanţă, în "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Recomandările noastre
