În cele patru săptămâni de la alegerile americane, echipa de tranziţie a viitorului preşedinte Barack Obama a primit aproape 300.000 de cereri de angajare.
Până când noua administraţie va prelua oficial puterea, numărul candidaţilor la cele 8.000 de posturi disponibile în viitoarea administraţie Obama este estimat că va atinge un milion. Asta înseamnă 125 de pretendenţi pentru fiecare post.
Să presupunem că jumătate dintre cei care-şi trimit cererea de a lucra în noua administraţie nu sunt calificaţi şi fac asta doar din entuziasm juvenil sau un idealism prost canalizat. Să mai presupunem că încă jumătate dintre cei rămaşi nu au nicio şansă deoarece „cărţile sunt făcute“ în favoarea unor candidaţi selectaţi în prealabil de echipa dlui Obama. În ciuda acestor două presupuneri destul de agresive, tot rămân peste 20 de candidaţi pentru o poziţie în viitorul guvern american. Cu alte cuvinte, un post în cel mai mare aparat birocratic din lume, în care salariul nu este neapărat tentant, va fi la fel de greu de obţinut ca unul bine plătit la o firmă privată.
Desigur, mai putem lua în calcul posibilitatea ca numărul enorm de solicitări să fie şi rezultatul recesiunii din SUA. Ar mai fi şi dezgustul stârnit de administraţia lui George W. Bush, context în care merită menţionat numărul de 44.000 de candidaturi primite de echipa dlui Bush în 2001, sau de 125.000 de solicitări adresate echipei lui Bill Clinton în 1993.
Oricum am despica firul însă, noua echipă executivă a SUA se confruntă cu un imens val de spirit civic şi o enormă dorinţă de face parte dintr-un nou capitol al istoriei americane - un fapt dovedit şi de recordul stabilit în prezenţa la vot la scrutinul de luna trecută.
Scriu aceste rânduri la scurt timp după încheierea primelor alegeri parlamentare de după intrarea României în Uniunea Europeană, şi la aniversarea a 90 de ani de la Marea Unire. Pe de o parte, contextul crizei economice şi un şir foarte lung de provocări acutizează nevoia foarte mare a sectorului public românesc pentru cele mai bune minţi şi cele mai bune idei. Pe de altă parte, sondajele au indicat un pregnant sentiment în rândul românilor că nu se simt deloc reprezentaţi de candidaţi şi de clasa politică în general. Criza economică mondială împinge România întrun punct de cotitură. Deşi este nevoie de noi abordări în politică şi economie, din păcate, românii par mai rupţi ca niciodată de politică şi cei care le influenţează viaţa - fapt evident şi din recordul stabilit de absenţele de la urne. Mai mult, prezenţa la vot a doar 24.000 de români din diaspora, din câteva sute bune de mii, adaugă sare peste o adâncă rană a fragilei democraţii româneşti.
Această rană ar fi fost vizibilă şi fără exemplul american, dar ea devine cu atât mai clară graţie juxtapunerii dintre cele două realităţi. România pare să sufere de o Mare Ruptură, tot mai adâncă, între agenda clasei politice şi cea a electoratului. Oricât de dezamăgiţi am fi şi oricât de puţină speranţă am mai avea, în timp ce aşteptăm noul guvern, merită să ne gândim la cuvintele filosofului britanic Edmund Burke: Singurul lucru care este necesar pentru ca răul să învingă este ca oamenii buni să nu facă nimic.
Recomandările noastre
