ANDREI POSTELNICU: Capcanele salariului minim

Andrei Postelnicu: "In contextul acutei crize de forta de munca din Romania a cere cu insistenta cresterea salariului minim e ca si cum eschimosii ar dori aparate de aer conditionat."

Reactiile virulente la editorialul de saptamana trecuta ma determina sa revin asupra salariului minim - un subiect prea complex pentru zeci de articole, dar caruia doua editoriale ii pot face totusi mai multa dreptate decat unul singur.

Nu sustin ca un salariu minim lunar de 500 de lei asigura un trai decent. De asemenea, nu ignor faptul ca alte tari au salarii minime stabilite de guvern.

Motivele pentru care este problematic salariul minim in sectorul public romanesc tin de modul aleatoriu in care acesta este stabilit, precum si de consecintele negative pe care determinarea lui in acest fel le poate avea pe termen lung. In prag de ciclu electoral, salariul minim si alte masuri pseudo-sociale adoptate pe baza unor rationamente politice, nu economice, sunt periculoase si mai costisitoare decat suntem dispusi sa recunoastem.

Consensul teoriei economice este ca salariile trebuie stabilite de piata muncii la nivelul de echilibru intre cerere si oferta. Un salariu minim peste acel nivel de echilibru distorsioneaza piata muncii si duce la contractii in cererea pentru forta de munca - cu alte cuvinte, la concedieri; in acelasi timp, un salariu minim sub acel nivel este ignorat de o piata care e dispusa sa plateasca mai mult. In contextul acutei crize de forta de munca din Romania, acest ultim scenariu este mult mai plauzibil, iar a cere cu insistenta cresterea salariului minim e ca si cum eschimosii ar dori aparate de aer conditionat.

Tot prin perspectiva teoriei economice, salariul minim trebuie lasat sa fluctueze in ambele directii si trebuie sa reflecte valoarea creata de cel care-l castiga. Altfel, el devine o cifra aleatorie ce nu reflecta nici valoarea creata de angajati si nici dinamica pietei, ci promiscuitatea electorala a guvernului. La nivel macroeconomic, cresterea salariilor in absenta cresterii productivitatii creeaza presiuni inflationiste. Pentru cei care-au uitat gloriosii ani ‘90, acest fenomen transforma rapid milioane de lei in praful de pe toba, iar consecintele microeconomice nu sunt deloc roze.

Din perspectiva angajatorilor, intreprinderi mici si mijlocii care depind de angajati fara norma intreaga nu pot supravietui daca nu genereaza venituri cu 50% peste acest salariu minim. Pentru a plati un salariu de 500 de lei, un angajator trebuie sa adauge taxele si o marja de profit. Ca atare, angajatul platit cu 500 de lei trebuie sa produca de cel putin 1.000 de lei pentru ca toata ecuatia sa aiba sens economic.

Din perspectiva angajatilor, salariul minim prea mare creeaza bariere de intrare in piata muncii unor oameni care poate ca ar fi dispusi sa munceasca pe bani mai putini din dorinta de a acumula experienta sau de a opta pentru un loc de munca temporar sub nivelul lor de calificare. Salariul minim pentru absolventii de studii superioare le blocheaza accesul la piata muncii tinerilor care fie nu pot dovedi ca merita sa castige 8 milioane si ceva (salariul minim pentru cei cu studii superioare), fie ar fi dispusi sa fie chelneri in timpul vacantelor, de exemplu.

Din aceste motive si multe altele, salariul minim trebuie stabilit pe criterii economice. El nu este unica modalitate prin care guvernul poate asigura un trai decent cetatenilor sai. Executivul are oricand optiunea adoptarii de masuri care atrag investitii si creeaza o piata a muncii suficient de dinamica si incapatoare pentru cat mai multi.

Poate mai important decat alte aspecte este insa aportul unui subiect ca salariul minim la discutia mult mai necesara despre obiectivul pe termen lung pentru ceea ce vrem sa devina Romania. Avem optiunea sa fim o tara statica in care guvernul limiteaza optiunile oamenilor si perpetueaza nevoia de tatuc printr-o demagogie deghizata in protectie sociala, utilizata mai ales in prag de alegeri.

Pe de alta parte, Romania poate deveni o tara in care salariul minim sa fie o masura de protectie de care aproape nimeni nu are nevoie deoarece economia creeaza locuri de munca suficiente si bine platite. Din nou, alegerea ar trebui sa fie evidenta atat pentru guvern, cat si pentru sindicate.