Dispariţia în Florida a avionului pilotat de jurnalistul Andrei Postelnicu, nu pare să-i fi doborât pe părinţii lui. Mihaela şi Mihai Postelnicu refuză să vorbească la timpul trecut despre fiul lor.
Mama lui Andrei, profesoară de limbă franceză la Colegiul Economic din Constanţa şi fost jurnalist, simte că fiul ei trăieşte. „El este supărat probabil pe proprietarul avionului că nu i-a închiriat un aparat de zbor mai bun, sau pe autorităţile din Florida, şi o să apară la momentul potrivit pentru a demonstra ce nu a fost în regulă, atunci chiar că o să fie o ştire”, se îmbărbătează Mihaela Postelnicu. Soţul ei, un cunoscut şi apreciat fotograf profesionist, o susţine. „I-au dat un avion mititel, un ţânţar din ăla cu un singur motor, făcea un zbor de agrement în zona plajei din Miami, îşi aduna ore de zbor că voia să ajungă la o treaptă de calificare superioară”. Părinţii şi-au văzut ultima dată copilul în luna decembrie când le-a făcut cadou un sejur de 10 zile la Londra. „A fost minunat, era plin de speranţe, avea foarte multe planuri de viitor, ne-a dus la liceul din Cambridge unde a studiat el în urmă cu 20 de ani, am vizitat locul lui de muncă la agenţia de rating financiar Moody's, unde lucrează din august anul trecut, este foarte mulţumit, lucrează în Relaţii Publice, coordonează o grupă internaţională de specialişti. Şi în acelaşi timp vrea să fie şi pilot de avion comercial” povesteşte Mihaela Postelnicu. Andrei este unicul lor copil şi „l-am crescut în ideea să fie liber şi să poată alege să facă ce vrea, a ales jurnalismul dar era îndrăgostit de avion, spunea că nimeni nu-l poate împiedica să zboare”. Brevetul de pilot amator şi l-a obţinut în 2010 după ce, „cu îndârjire şi ambiţie, extraordinare”, a luat ore de zbor în Franţa şi Anglia. Ar fi vrut în România însă din cauza infirmităţii sale la o mână, a fost respins la vizita medicală. Acum era în vacanţă şi şi-a făcut un cadou pentru ziua lui, 31 ianuarie, când a împlinit 37 ani. A plecat în Florida, unde orele de zbor sunt mai ieftine decât în Anglia. Avea nevoie de mai multe ore de zbor pentru a obţine brevetul de pilot profesionist. Era ambiţia lui. A zburat în fiecare zi, de luni până vineri seara când avionul a dispărut de pe aparatele radar. „Ar fi dispărut într-o zonă unde apa are 50 de picioare, deci 16-17 metri adâncime, aproape de plajă, l-o fi pescuit un vas”, speră Mihai Postelnicu. Vineri seara ar fi trebuit să se vadă pe Skype cu Corina, logodnica lui, rămasă la Londra. Nu răspundea nici la telefon. Tânara a luat legătura în Florida, cu proprietarul avionului şi atunci a aflat că Andrei nu s-a mai întors, alertând autorităţile. Rucsacul său în care erau actele şi o cizmă, au fost găsite la mal, împinse probabil de curenţi. Corina a ajuns acum în Florida şi ţine legătura în ţară cu familia Postelnicu. Andrei Postelnicu a plecat din ţară, în Anglia, când avea 17 ani. A fost unul din cei 5 elevi din România selectaţi din sutele de copii, în urma concursului de burse organizat de fundaţia Soros. Bursa la Cambridge a fost pentru un an şi Andrei a ales să rămână acolo pentru a-şi termina studiile. Era un elev strălucit iar părinţii nu s-au împotrivit. Fără să clipească, şi-au vândut casa părintească din Câmpulung şi i-au trimis bani. De la 18 ani, s-a descurcat singur, după terminarea liceului a aplicat în SUA şi a devenit student în jurnalism economic. Masterul în Relaţii Publice şi l–a făcut apoi la prestigioasa Fletcher School din SUA. A lucrat şapte ani la Financial Times în SUA şi apoi s-a întors la Londra unde, timp de un an, a fost angajat la agenţia Bloomerg. A colaborat cu BBC, RFI, Foreign Policy, Newsweek iar în ţară, cu Evenimentul Zilei, Realitatea TV etc. În 2009 a luat surprinzătaorea decizie de a-l consilia pe Mircea Geoană, candidat la preşedinţie din partea PSD. „A fost o provocare pentru el, dar Mircea Geoană, cu ultima lui mutare, vizita la Vântu, a răsturnat toată campania şi i-a produs lui Andrei o mare dezamăgire”, spune Mihai Postelnicu. O scurtă perioadă de timp a fost numit director la TVR Info însă şi-a dat repede demisia, nefiind de acord cu „regimul impus de cei de la televiziunea publică”. Andrei Postelnicu ar fi vrut să rămână în ţară dar se pare că autorităţile române nu aveau nevoie de experinţa şi profesionalismul lui. „A aplicat să devină consilier la CEC şi a fost respins pe motiv că nu are studii corespunzătoare, nu-i venea să creadă, dacă nu am, mă duc acolo unde e nevoie de mine şi a plecat la Londra” povesteşte tatăl lui. A fost primit cu braţele deschise la Moody's, una din cele mai prestigioase agenţi de rating financiar din lume. CITIŢI ŞI:
- Jurnalistul român Andrei Postelnicu, dat dispărut după ce s-a prăbușit cu avionul în ocean