Andrei Năstase, fiul fostului premier Adrian Năstase, a vorbit în premieră despre ce s-a întâmplat în casa din Zambaccian în seara în care tatăl său a vrut să se sinucidă. El crede că Dumnezeu i-a salvat viaţa tatălui său. Totodată, Andrei a dezvăluit şi ce i-a scris părintele său în scrisoarea pe care i-a lăsat-o.
Adrian Năstase se află la Spitalul Penitenciar Rahova. El a fost condamnat la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul Calităţii". "Cu toţii am sperat până în ultimul moment să nu se ajungă aici, lucrurile erau destul de clare, nu aveam de ce să ne temem în dosarul acesta. El era mai pregătit decât noi toţi. Adrian Năstase nu a avut cum să se apere şi, până la urmă, n-a acceptat umilinţa", a declarat Andrei Năstase la "Sinteza zilei" Cele mai importante declaraţii:
- Tatăl meu mai are două dosare, sunt sigur că cei care au început acest lucru vor să-l vadă adus cu cătuşe la mâini. Starea sa de sănătate nu a îngrijorat pe nimeni.
- El a încercat să ne protejeze pe noi. Din punctul meu de vedere, el a executat de patru ori pedeapsa. Cu toţii am asistat la arestul lui la domiciliu timp de opt ani. Lucrul peste care nu a putut să treacă este umilinţa.
- Când a luat această decizie, eu eram pregătit pentru orice. Presiunea politică a fost mare asupra judecătorilor.
- Am adus cu mine una din scrisorile pe care Adrian Năstase le-a lăsat pentru a fi citite în cazul în care el nu ar mai fi existat. Scrisoarea era pentru mine: "Andrei, dragul meu, vei rămâne capul familei. Să ai grijă de mama ta şi de Mihnea. Va fi greu să înţelegi decizia mea. Prefer să plec demn de lângă voi. Nimeni nu o să mă umilească după o viaţă de muncă. Îţi doresc să fii fericit, să ai o familie frumoasă şi să nu faci niciodată politică. Vei avea griji, dar vei avea mulţi oameni care îţi vor fi aproape".
- În seara aceea, Dumnezeu i-a salvat viaţa. Poliţistul care a fost cu el i-a salvat viaţa. Este singurul lucru pe care vreau să-l ţin minte din acea seară.
- Cei care au vrut să-l facă să sufere, vor merge până la capăt. Sunt nişte oameni mărunţi, nu se vor opri. Nu vreau să-i nominalizez. În momentul în care judecătorii au luat decizia pe care au luat-o, este clar că s-au făcut presiuni asupra lor. Mă aşteptam la o pedeapsă cu suspendare, la orice. el este o piesă puternică în tot acest joc politic, care trebuia îndepărtată. Nu mai era dorit, este mult prea puternic, chiar dacă este operat dintr-o parte în alta. În seara aceea nu a fost nicio înscenare.
- Unul dintre avocaţi nu a mai vrut să-l apere pe tata din cauza presiunile la care a fost suspus. A spus că i-a fost ameninţată familia.
- Acei poliţişti care au venit la noi acasă au procedat ca între oameni şi s-au purtat cum trebuia. Faptul că tatăl meu este în viaţă este datorită lor. Au îndeplinit o sarcină pe care au primit-o şi atâta tot. Eu am ajuns după ce lucrurile se întâmplaseră, dar nu vreau să mi le mai amintesc.
- Adrian Năstase are alături de el foarte mulţi oameni.
- Eu aş fi dispus să merg la Palatul Cotroceni şi să depun cererea de graţiere. Pentru tatăl meu sunt dispus să fac orice. Aş fi dispus să fac o cerere de graţiere şi să o depun la preşedinţie. M-am gândit să fac acest lucru, dar nu cred că va fi semnată. Eu, Andrei Năstase, pot face această cerere şi o voi face.
- Doctorii au preferat să deschidă (n.r. opereze) dintr-o parte în cealaltă şi totuşi s-a ridicat de umeri pe pernă şi a ţinut capul sus când a fost transportat.
- Eu îmi voi dedica viaţa pentru a demonstra toate neregulile care au dus la această condamnare, care au făcut din Adrian Năstase un deţinut politic.