Aflat de trei zile în fruntea Ministerului de Externe, Andrei Marga a primit prima misiune din partea premierului: una internă, de învățământ în maghiară. Marga urmează să se deplaseze, azi, la Târgu Mureș, împreună cu plagiatorul Mang, pentru a evalua situația de la UMF.
UPDATE: Ministrul de Externe, Andrei Marga, urmează să plece, în această după-amiază, la Tg. Mureș, după ce îl primește la sediul MAE pe ambasadorul SUA la București, Mark Gittenstein. Dimineață, ministrul a avut o întrevedere cu directorul Institutului Francez de Relații Internaționale, Thierry de Montbrial. Ministrul Educației se află deja la Universitatea de Medicină de la Târgu Mureș. "Apare noul Guvern şi cea mai mare problemă din ţara asta ştiţi care este? Nu sărăcia, nu problemele economice ale ţării, nu rezolvarea unor probleme urgente, ci Facultatea de Medicină din Târgu Mureş. Asta e cea mai mare problemă pentru care trebuie imediat luată o hotărâre.(....) O singură speranţă am. Mâine (n.r. - azi) vin la Târgu Mureş ministrul Educaţiei (Ioan Mang), şi cel de Externe, dl. prof Marga. Dacă există o lege aplicată corect sub conducerea domnului Marga, atunci nu poate fi interpretată în două feluri. Dacă s-a putut în Cluj, sub conducerea d-lui Marga, şi nimeni nu a spus nimic (...) eu aştept de la dânsul să se rezolve problema aşa cum s-a rezolvat la Cluj", a declarat, preşedintele UDMR Târgu Mureş, Benedek Istvan.
Premierul Victor Ponta a anunţat, la finalul primei ședințe de guvern de marți, că ministrul Educaţiei, Ioan Mang, însoţit de ministrul de Externe, Andrei Marga, se vor deplasa astăzi, la Târgu Mureş, pentru a discuta cu reprezentanţii UMF şi a identifica o soluţie legală care să respecte principiul autonomiei universitare.
"În ceea ce privește HG 230/2012 privind UMF Târgu Mureș știți că există deja, chiar înainte de instalarea Guvernului USL, o decizie în instanță la care Guvernul Ungureanu a înaintat recurs. Decizia noastră, transmisa secretariatului general, este de a retrage recursul", anunța Victor Ponta, precizând că o decizie va fi luată abia după pronunțarea definitivă a instanței. "Am solicitat ministrului Educației, Ioan Mang, pe care o să-l însoțească și ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga - având în vedere legăturile acestuia cu mediul universitar, să se deplaseze, joi (n.r - astăzi), la Târgu Mureș pentru a discuta cu reprezentanții UMF. Orice decizie luată pe plan local la Târgu Mureș va fi respectată la București", a mai spus Ponta. CITIŢI ŞI:
- Înființarea facultății maghiare de la Târgu Mureș, suspendată
- Frunda anunță că va sesiza CE în cazul facultății maghiare din cadrul UMF Târgu Mureș