Celebrul cineast rus a vorbit pentru EVZ despre cum s-a schimbat atitudinea publicului când vine vorba despre staruri.
Descendent al unei familii de scriitori şi artişti din Moscova, Andrei Konchalovsky a ajuns celebru cu "Unchiul Vania", lungmetraj ce avea să devină a doua mare capodoperă a cinematografiei ruse dupa "Zboară cocorii". A continuat seria succeselor cu "Siberiada", film răsplătit cu premiul special al juriului la Cannes, care l-a propulsat în lumea elitelor de la Hollywood, unde a regizat "Maria’s Lovers", "Runaway Train", "Duet for One", "Homer and Eddie", "Tango&Cash".
Întors la Moscova după un deceniu de succes hollywoodian, Konchalovsky a reuşit un nou succes, "Glyanets", producţie prezentată în exclusivitate în România, la ediţia de anul trecut a festivalului. Autorul "Siberiadei", invitat special la a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film "Bucureşti" (11-17 aprilie, Cinema Studio, NCRR şi Sala Elvira Popescu), a explicat pentru EVZ de ce sportul e pe primul loc în preferinţele publicului.
EVZ: Spuneaţi că n-aţi învăţat nimic de la Tarkovski şi nici el de la dv. Cum vă place să vi-l amintiţi? Andrei Konchalovsky: Ca pe un prieten drag şi o persoană cu care am lucrat. Atât. Cred că era un om special. Avea darul de a crea o lume specială, specifică. O vedeai şi recunoşteai că e a lui.
A reuşit cineva s-o reproducă? E imposibil. Sunt doar imitaţii. Are numeroşi imitatori, dar tot degeaba.
I-aţi supravieţuit Hollywoodului? Nu. Am plecat. Afirmaţi că Hollywoodul e în declin de două decenii. Se vede asta şi în calitatea prestaţiei actorilor? Nu. O văd la spectatori. Publicul creează un artist. Publicul avea o altă atitudine apropo de Marilyn Monroe în anii ’60 decât are acum apropo de Nicole Kidman. Marilyn Monroe era o zeiţă, publicul o diviniza. Acum publicul nu dă doi bani pe actori. Spectatorii sunt diferiţi. Acum există un public căruia îi place fotbalul. David Beckham e mai faimos decât Tom Cruise şi Brad Pitt. Ronaldo e mai cunoscut decât Brad Pitt. Sportul e pe primul loc.
Pe de altă parte, filmele hollywoodiene sunt definite ca vehicule pentru staruri. E în declin şi starsystemul? Nu. S-a schimbat atitudinea publicului faţă de cinema. În aceşti 20 de ani, filmele au devenit extrem de comerciale, foarte costisitoare, maşini de făcut bani care trebuie să obţină un maximum de public internaţional pentru a-şi acoperi costurile de producţie. Un blockbuster în zilele noastre costă 200-300 de milioane de dolari. E aberant! Şi toţi calculează câţi bani face filmul! Cum ar veni, "«Avatar» a făcut un miliard de dolari!/Oh, doamne, e un film fantastic!". Acum 20-30 de ani, nimeni nu spunea "un milion", "un miliard". Făceau, mai mult sau mai puţin artă. "Naşul" a costat şase milioane de dolari şi a fost o capodoperă. Acum e complet diferit... ca fotbalul. Există Mc Donald’s, ăsta e standardul. Să vândă milioane de Mc Donald’s sau foie gras. Foie gras nu poate fi produs în milioane de exemplare. Un film bun nu poate fi produs în milioane de exemplare. Sigur că există excepţii... Când devine un film clasic. Dar nu văd prea multe.
Şi acum câteva decenii, Hollywoodul producea filme foarte politice - "China Syndrome", "Days of the Condor", filme importante. Oliver Stone făcea filme politice. Face unul acum, "W", nu îl vede nimeni. Publicul vrea consum, nu chestiuni sociale. Acum, spectatorii îşi exprimă problemele sociale printr-un flash mob. E o situaţie diferită pentru fiinţele umane.
"Hollywoodul afectează arta. Nu are nevoie de ea"
E vina Hollywoodului sau a publicului? Nu poţi spune că e vina cuiva. Aşa se dezvoltă. A cui e vina pentru tornadă? A cui pentru tsunami? Poate sunt rezultatul unei activităţi umane, care poate sau nu afecta încălzirea globală. Dar cum se leagă evenimentele... Parcursul e atât de lung că nu poţi spune "eu puteam face asta şi se oprea". La fel stau lucrurile cu Hollywoodul. Produce pentru piaţă. Afectează arta. Nu are nevoie de ea. Piaţa consideră că ce nu poţi vinde e artă.
Aţi văzut filme româneşti recente? Dacă da, care? Nu mă uit la filme. Deloc. M-am săturat. Prefer să citesc cărţi. Dacă mă uit la filme, trebuie să fie vechi, unele pe care mi le aduc aminte foarte bine. Vreau filme care să mă facă mai bun, care să mă facă regizor bun. Văd şi filme noi, dar trebuie să fi trăit vreo cinci ani. Nu am timp. Prefer să mă uit la lună timp de o oră şi jumătate.
"Nu mai vreau să fac un basm. Am alte planuri"
Ce are luna să-i spună unui regizor? Nu sunt regizor. Sunt fiinţă umană, întâi şi întâi.
Vor mai exista filme de artă în 50 de ani? Sper că da. Acum poţi face film fără să te coste. Întrebarea este - cine va vedea filmul tău? Ai nevoie de un mediu în care să-l arăţi. Pentru că sălile cinematografelor sunt acaparate de Hollywood. Poate internetul, nu ştiu. YouTube poate deveni, cu progresul tehnologiei cu tot, "high resolution" în câţiva ani. Vei vedea ce vrei. Nu înseamnă că vei vrea să vezi ce văd toţi. Poate ei vor vrea să urmărească un meci de fotbal în 3D...
Aţi făcut "Spărgătorul de nuci în 3D". Aveţi şi alte proiecte în 3D? Nu. Nu mai vreau să fac un basm. Am alte planuri. Am scenarii pe care vreau să le transform în filme. Vechi. De acum 20-30 de ani. Am răbdare. Unele în Rusia, altele, în China, câteva în Berlin.
Niciun proiect pentru Hollywood? Nu cred că Hollywoodul mă place. Sunt prea independent. Hollywoodul are nevoie acum de o altă rasă de regizori.
Ce fel de rasă? Regizori care vin din publicitate. Ei lucrează deja doar pentru client. Eu sunt propriul meu client.
"Acum publicul nu dă doi bani pe actori. Spectatorii sunt diferiţi. Acum există un public căruia îi place fotbalul.", ANDREI KONCHALOVSKY, regizor şi scenarist