Actorul din "Pariu cu viaţa" infirmă pentru EVZ că ar avea o relaţie cu Alina, interpreta Ioanei, iubita sa de pe micul ecran.
Astăzi, de la 20.30, la Pro TV, serialul "Pariu cu viaţa" ajunge la finalul primului sezon. Andrei (Dorian Popa) şi Ioana (Alina Eremia) vor avea parte de un moment special. Cel dintâi actor a explicat cum gestionează relaţia cu numeroasele lui fane.
EVZ: Ai deja aproape 35.000 de fani pe Facebook . Cele mai multe mesaje sunt de la fete? Ce te întreabă? Dorian Popa: Uau... Gama lor de întrebări este una foarte variată, însă predomină întrebările despre o potenţială idilă între Andrei şi Ioana în afara serialului şi întrebările despre ce va urma să se întâmple.
Ai vreo întâmplare amuzantă cu fanele pe stradă? Da, o fată mi-a pus mâna pe faţă ca unui extraterestru, spunând: "Tu eşti ... nu pot să cred, chiar tu eşti!!!".
Ce declaraţii şi cadouri (în afară de ursuleţii de pluş) ai primit de la fane?Am primit o răţuşcă mică, câteva brăţări, muuulte pixuri. Declaraţiile au pornit începând cu "eşti foarte frumos", "esti drăguţ", au urcat uşor la "eşti superb, te ador" şi au ajuns la adevărate sentimente scrise în cuvinte, printre care şi puternicul "te iubesc". Sunt măgulit când aud toate astea.
Ai avut vreo mare dragoste? Viaţa mea amoroasă a fost una destul de complicată şi intensă, însă nu pot spune că am întâlnit marea dragoste. Pot spune că aştept să mă găsească ea pe mine (râde).
Când te-ai îndrăgostit prima oară? Am darul de a mă îndrăgosti foarte repede, însă cred că prima oară m-am îndrăgostit de o fată din clasa a X-a, când eu eram a VII-a. Am avut marele ghinion de a face şcoala generală într-un liceu (râde). Şi îmi plăcea să fiu alintat de fetele mai mari, mă topeam.
Foarte multe cupluri care joacă împreună au avut o relaţie… S-a înfiripat o idilă între tine şi Alina? Haha... Ce ziceam şi mai sus, toată lumea întreabă. Vă pot spune că nu e nimic între noi.
Ai cântat vreunei fete o melodie sau ai compus vreuna gândindu-te la cineva? Eram foarte inhibat în ceea ce priveşte cântatul înainte să intru în acest proiect. Abia acum pot spune că pot cânta aproape 100% relaxat cuiva când mă roagă (însă nu mă las aşa uşor convins).
Ce ai alege între muzică şi film? Nu cred că aş putea spune, mă regăsesc foarte mult în muzică, am scăpat de inhibiţii şi îmi place la nebunie să joc. Ce pot spune este că mă bucur că în momentul de faţă le pot combina.
Cum te împarţi între Constanţa, Buftea şi bunica ta care stă la Mănăstirea Pasărea ? Mama mea este cea care a mai rămas la Constanţa şi cu care am hotărât să găsim o cale să se mute aici, iar fratele meu este în Germania, medic rezident, îl aştept să mă viziteze aici când se întoarce, încât glumim noi: "Ce rost are să ne întâlnim la Constanţa, dacă din Rotterdam până în Capitală fac mai puţin decât din Bucureşti până în Constanţa?". Iar pe bunica mea o vizitez destul de des. Citiţi şi:
- Cum faci din "Pariu cu viaţa" un fenomen?
- "Pariu cu viaţa", isterie pe Facebook
- 20.000 de fani pe Facebook pentru "Pariu cu viaţa"
- Protagonistul serialului "Pariu cu viaţa" se întoarce la şcoală
- Evenimente ce-au devenit temă pentru "Pariu cu viaţa"