"Bine ca au luat aia ai lu' domnu' Gigi bataie, ca altfel era prapad aici. Beau si urlau pustanii toata noaptea. Ce le-o trebui sa tipe-n strada, nu stiu. Ca sa vina aici, ca sa ce...?".
Glasul vioi al batranei care isi aranja ieri-dimineata, in fata la Universitate, taraba cu martisoare spune ce-a mai ramas din poveste. Nimic maret, nimic dureros. Doar satisfactia unor vanzatoare in varsta care stiu, dintotdeauna, ca atunci cand la televizor nu mai e fotbal, barbatii isi aduc aminte de femei.
Steaua a fugit de pe scena UEFA cum fug copiii de scoala generala cand incurca poeziile la serbare. Departe de camerele de filmat, la Sevilla, la adapostul unei istorii de demult cu un portar urias care ghicea unde se duc suturile cu exactitate de ceasornic, si cu doi tineri tupeisti care au tras ca soldatii la executii, cu dintii inclestati si ochii inchisi, stelistii au depus armele.
Si totusi, meciul de pe „Pizjuan” ne-a prins bine. Pentru ca nu l-am vazut. Ascultate la radio, partidele echipelor romanesti seamana pana la identitate. Intotdeauna primim gol contra cursului jocului, mereu atacam, dar iata, stimati ascultatori, un moment de neatentie... Da, mereu luam gol cand noi stim ca de fapt suntem in careul lor, pe ei, pe mama lor. Mereu ne vedem mai buni si mai frumosi, ca doamnele care rasfoiesc in continuu albumele cu poze de la nunta de acum doua decenii. Bineinteles - cum e posibil asa ceva? -, arbitrii ne ciupesc, cand nu ne fura pe fata. Romanul invizibil este, cu siguranta, singurul om perfect care a existat vreodata. V-a fost dor de el?
Stelistii se pot culca linistiti. Nu s-a petrecut nimic iesit din comun. Mirel Radoi a fost cel mai bun de pe teren, baietii s-au straduit, dar n-au putut mai mult. Aceleasi concluzii care intretin iluziile. O infrangere linistita, nimic din zgomotul unui serviciu de portelan care se face zob, cum s-a auzit la Middlesbrough sau la Madrid.
Si mai e ceva. Poate cel mai important. Partidele ascultate la radio au miros de copilarie, cum au, dintre cele televizate, doar meciurile de pe bulgari. Fotbalul, inainte de a fi imagine, a fost sunet, macar pentru ca la inceput a fost cuvantul. Urletul tribunei la gol, care vesteste inaintea crainicului ca s-a intamplat ceva grav, se aude, ca nicaieri, pe unde. Ce nu se vede, se simte. Ma tem ca stelistii din teren n-au simtit joi seara decat jena.