Bucurestiul se pregateste pentru un nou test al normalitatii.
Marsul gay va taia iarasi Romania in doua. Cand vine vorba despre dezbaterile „sensibile”, ne inchidem intr-un televizor alb-negru, balacindu-ne in lacul nuantelor noastre radicale.
De-o parte vor sta traditionalistii cu discurs crestin alterat (Becali deja s-a repezit sa ocupe rolul de portavoce a „prietenilor lui Dumnezeu”, cum s-a repezit la gala „Zece pentru Romania” dupa premiul din mana lui Tatulici). Bazinul electoral al celor care mai cred ca diferentele de orientare sexuala sunt lucratura diabolica ofera perspectiva unor bai de multimi homofobe.
Biciuiti de fanatism, unii se vor calca in picioare pentru sansa de-a arunca primii cu pietre si oua. Vor fi acolo, cu testele rase, cu lanturi „ la Tweety, gata sa vindece Romania de „poponarii satanisti”. Fascistoizi de ocazie sau de vocatie care vor mantuirea neamului cu bata in mana. Toleranta, coordonata majora a oricarui discurs religios umanist, nu poate trece de smoala unei ratiuni rigide, blocate intre etaje istorice depasite, undeva intre Inchizitie si totalitarismele secolului trecut.
Detestarea celui diferit, indiferent ca vorbim de rase, sex sau religie, a deschis dintotdeauna o cutie a Pandorei fara nicio speranta. Ceva imi spune ca oamenii astia nu vor merge niciodata la Bookfest, dar vor avea intotdeauna upgradate la zi injuraturile. „Ca la carte”. De cealalta parte, sub corul fluieraturilor, iau loc „gaozarii” si „limbistele”.
E loc si pentru cei care inca mai cred in puterea libertatii? A libertatii fiecarui om matur de a-si alege drumul in viata? Nu cred ca, prin marsurile astea anuale, homosexualii fac prozelitism. Nu sunt condamnabili legal, iar dimensiunea unui linsaj public pe baze morale intr-o Romanie dependenta de OTV imi repugna. Normalitatea inseamna si sa poti accepta diversitatea, chiar daca nu o agreezi. Tocmai pentru ca e greu.