Andrei Caramitru provoacă un nou scandal. Tudor Chirilă, ținta declarațiilor sale agresive

Andrei Caramitru. Sursă foto: Facebook

Andrei Caramitru este băiatul tatălui său, regretatul actor Ion Caramitru. A apărut în spațiul public în urmă cu câțiva ani și a căpătat notorietate prin declarații controversate.

Caramitru Jr. se recomandă ca un consultant financiar de succes. Spre deosebire de tatăl său, pare mai interesat să-și facă un nume din scandalurile pe care le provoacă. Un timp a cochetat cu politica, fiind consilierul fostului președine al USR, Dan Barna. A fost trimis la plimbare tot din cauza afirmațiilor scandaloase.

Andrei Caramitru, o imagine construită din controverse

În dreptul fiului regretatului actor Ion Caramitru nu se pot pune prea multe realizări din perspectivă profesională. Ori nu există, ori Andrei Caramitru este prea discret și nu vrea să ni le dezvălui. Având în vedere aptența sa pentru scandaluri publice, înclin să crede că n-ar fi vorba despre discreție.

Fiul regretatului director al Teatrului Național și-a făcut un nume (ajutat și de figura celebrului său tată) pe seama controverselor pe care le-a provocat. Declarațiile sale contondente sunt redate în spațiul public și provoacă numeroase controverse. Dar, omul dă înainte, chiar dacă, pe vremea când trăia, tatăl său mărturisea că l-a sfătuit să fie mai ponderat.

De această dată, ținta lui Andrei Caramitru a devenit Tudor Chirilă, la rându-i artist, protestatar și activist civic. Caramitru Jr. a reacționat nemulțumit că artistul i-a îndemnat pe elevii Colegiului Gheorghe Lazăr să plece din România. Îndemnul l-a nemulțumit pe fiul actorului care a reacționat pe Facebook.

„Omul ăsta e chiar toxic deja, și îmi măsor cuvintele. Cum naiba te duci tu la un liceu de elită în țară și – în momentul cel mai bun al țării din toată istoria sa – le spui unor copii influențabili să plece din tara? Nu le spui să voteze să se implice să schimbe lumea – ci să fugă? Și după mai pui și pe Facebook. Doar pentru ca în bezna minții tale ai frustrări personale – nu mai asculta lumea Vama – sau ce naiba ai? Ce rahat de influență asupra vieții lor are cine e prim ministru? An de an avem alți prim miniștri omule. Dacă era Barna sau Drulă trebuiau să stea în țară ca erau salvați de cine – de Barna?”, a scris  Caramitru pe Facebook.

Tudor Chirilă Sursa foto: Arhivă EVZ

Caramitru Jr. și-a dat drumul la invective

În stilul agresiv care i-a adus notorietate, alături de numele tatălui, Andrei Caramitru a continuat atacurile la adresa lui Tudor Chirilă. El a spus că și alte state se confruntă cu situații similare ca România. Drept care, spune, nu sunt neapărat destinații de vis pentru cei care își caută norocul. În opinia sa, emigrarea nu este neapărat o soluție.

„Și tu ca ai stat în România și nu ești contabil sau căpșunar în diaspora – ți-a fost rău? Ce vroiai să îți dea mai mult țara asta? Câți au mai mulți bani si faimă decât tine totuși ? Nu îți e rușine ???? Și băi Tudore – unde naiba vrei să se ducă exact copiii ăștia? În Olanda sau Austria sau Franța unde la putere sunt sau vor fi auristii lor? În Italia la Cosa Nostra sau Ndranghetta? La spanioli poate care au căzut sub noi economic? Sau în Germania unde AfD e pe locul 2? Acolo e mai bine nu? Tu gândești sau nu prea?”, a mai scris Andrei Caramitru.

El își încheie postarea recomandându-i lui Tudor Chirilă să nu mai dea sfaturi copiior, care nu au nevoie de „sfaturi de rahat”

„Știi tu ca o sa le fie lor mai bine? De unde știi tu asta? De ce nu pleci tu dacă ai atâția nervi? Lasati naibii copiii în pace ca sunt mult mai smart decat suntem noi. Nu au nevoie de sfaturile noastre de rahat”, a încheiat Andrei Caramitru.

Ion Caramitru Sursa foto: EVZ

Andrei Caramitru a cochetat cu politica USR

Fiul regretatului actor Ion Caramitru este autorul mai multor astfel de declarații agresive, menite să stârnească controverse. Din cauza acestora a fost înlăturat din funcția de consilier al fostului președinte USR Dan Barna.

În 2019, el a provocat un imens scandal comparând plecarea românilor în străinătate, cu Holocaustul. A făcut-o într-o postare, tot pe Facebook, în care acuza corupția și incompetența guvernării PSD de la acea perioadă. Ulterior și-a cerut scuze public, pentru ieșirea sa, și a fost nevoie ca însăși tatăl său, Ion Caramitru, să intervină în favoarea sa.

Într-o emisiune de televiziune regretatul actor își scuza fiul pentru ieșirea nepotrivită, considerând că declarațiile sale sunt inadmisibile. Mai mult îi recomanda să se țină departe de politică. De altfel, tot atunci, Ion Caramitru spunea că și-a certat fiul, pe Andrei Caramitru, și pentru alte ieșiri scandaloase, pe care le considera exagerări.

„Andrei a exagerat mult, eu l-am certat pentru o scăpare inadmisibilă pentru un om de 43 de ani cu educația lui. În febrilitatea asta care îl agită și nu e de bun augur a folosit total impropriu un cuvânt care spune un singur lucru: Holocaust. Asta a fost o gafă de proporții cosmice”, spunea Ion Caramitru la Digi 24.