Andrei, băiatul captiv în întuneric, s-a dus curajos la doamna doctor!

Echipa de voluntari și cititori ai EVZ l-au ajutat din inimă ca să treacă peste operația de polipi și amigdale și să aibă acasă parte de tratament.

În viață primești fericirea cu lingurița și necazul cu polonicul. Acesta este și cazul lui Andrei State Gabriel, un copil de 10 ani din comuna Bâldana, județul Dâmbovița. S-a născut nevăzător, iar tatăl lui l-a abandonat la aflarea veștii. A lăsat o mamă singură cu doi copii, să se descurce cu ce are.

Este de la țară, dar învață la școala pentru nevăzători „Neghiniță” din sectorul 2 al Capitalei. Acolo, Andrei spune că se află „printre ai lui” și e fericit. Se înțelege bine cu colegii și le ascultă pe doamnele profesoare. Stă la cămin de luni până vineri și îi este dor de mama și de surioara lui. Mai greu este când ajunge acasă, să doarmă într-o cameră prăpădită din căsuța neterminată a bunicului, cu wc în curte la care este foarte greu să ajungi. Deși a învățat câți pași sunt până acolo, curtea este plină de obstacole și adeseori cade, se lovește și se sperie când mămica nu e lângă el.

Băiatul are mai mereu probleme de sănătate. Este foarte sensibil, îl dor urechile și răcește des. Se impunea, operația. Mama nu și-ar fi putut permite să-l aducă de acasă la spital, să-i cumpere medicamente și alimentația necesară, dacă nu ar fi fost un medic stomatolog, fost jurnalist la EVZ și Florin, bărbatul din Afganistan, care l-a ajutat pe micuț în trecut. Andrei a fost operat de polipi și i-au fost scoase amigdalele, la spitalul „Marie Curie” din București. Medicul ORL, Veronica Epure s-a ocupat exemplar de el.

Acum, Andrei e acasă, în comuna Bâldana, și ni s-a lăudat cu performanța lui. Profitând de soare, s-a rugat de mama lui să îl lase cu bicicleta afară. Greu de înțeles, dar Andrei a reușit să se plimbe cu bicicleta chiar dacă trăiește în intuneric. A memorat toate obstacolele din curte.

Ne-a rugat să le mulțumim celor care l-au ajutat. În special lui Florin, tânărul care a venit din Afganistan să-l cunoască și să-i reconstruiască micuța camera în care locuiește împreună cu mama și sora sa. Florin nu a reușit să-și îndeplinească misiunea fiindcă s-a opus bunicul lui Andrei. În schimb, i-a promis băiețelului că-i va aduce un laptop special pe care să poată scrie ca nevăzător și că îi va plăti abonamentul la internet, pe care nu și-l pot permite. E un exemplu de bunătate pentru noi toți.

„Nu mi-a fost frică de operație”

„Am fost foarte curajos când m-am dus la doamna doctor, nu mi-a fost frică de operație. Pentru asta merit să mai merg la mare”, ne-a spus băiatul. Andrei suspină după săptămâna petrecută la mare cu voluntarii ZDT, vara trecută. Speră că și anul acesta se va organiza tabăra „Vacanța de vis” și că va putea să înoate iar, căci are vesta pe care i-am cumpărat-o anul trecut.

Echipa de voluntari „O șansă copiilor de la țară” mulțumește tuturor celor care sprijină finaciar sau material această campanie.

Cum puteți ajuta

  • Contactați echipa „O șansă copiilor de la țară” la adresa de email contact@ ziaruldelatara.ro sau la numărul de telefon 0730.660.424.
  • Depuneri în contul RO 89BRDE 445 SV 83 64 147 4450, deschis la BRD, filiala Banu Manta, pe numele Asociația Jurnaliștilor Civici, cod SWIFT BRDROBU. CIF 32814287
  • Donațiile prin Paypal se fac pe adresa donatii@ ziaruldelatara.ro