Autorităţile ar putea reduce contribuţiile sociale în 2011, dar numai în a doua parte a anului viitor dacă până atunci România va înregistra creştere economică şi dacă se va îmbunătăţii colectarea veniturilor la buget, a declarat consilierul de stat Andreea Paul Vass.
"Diminuarea CAS-ului depinde de cât de repede îşi revine creşterea economică" a declarat Andreea Paul Vass, la emisiunea "Evenimentele zilei", transmisă de postul de televiziune B1TV.
Coaliţia de guvernare a purtat negocieri cu experţii FMI, la ultima vizită a delegaţiei Fondului în România, pentru reducerea cotei unice de la 16% la 12% sau chiar 10%, creşterea salariului minim pe economie de la 600 de lei la 700 de lei şi reducerea contribuţiilor sociale de la 44% la 41%.
Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a explicat atunci că un astfel de pachet ar reprezenta mai mult de 1% din PIB ca impact bugetar, ceea ce este de neacceptat din punctul de vedere al FMI.
Creştere economică sau nu Andreea Paul Vass a precizat că o reducere a contribuţiilor sociale va avea loc dacă România va înregistra creştere economică în primele şase luni şi dacă colectarea veniturilor la bugetul de stat va fi îmbunătăţită.
Referitor la creşterea economică de 1,5%%, Vass a precizat că aceasta este o cifră optimistă dar moderată. Ea a admis totuşi că economia României va depinde de cea mondială, iar analiştii nu văd o situaţie prea bună pentru 2011.
RĂZBOIUL CREDITELOR
Niţu: Băncile nu trebuie să aibă pierderi mari
Amendamentele suplimentare depuse la OUG nr. 50 privind creditele populaţiei vor aduce o stabilitate în plus în sistemul bancar, a declarat, la "Evenimentele zilei", Adrian Niţu, vicepreşedintele Comisiei de buget din Camera Deputaţilor.
"Dorim să păstrăm un echilibru. Pe de-o parte băncile să nu aibă pierderi importante, iar pe de altă parte să nu continue abuzurile. Sunt de acord că în mediul bancar au fost unele practici neloiale sau abuzive, şi acestea trebuie sanc ţio na te", a spus deputatul PDL.
Potrivit lui, efectele ordonanţei s-au văzut până acum la cele 2,5 milioane de contracte de creditare care au fost modificate. (Paul Barbu)