Andreea, tănăra româncă, de 23 de ani, din Cluj care a murit la Paris după ce a căzut în gol de la 10 metri înălţime, în timp ce iubitul ei încerca să-i facă o poză, a fost înmormântată duminică la Gilău.
Fata a fost cea care i-a făcut cadou iubitului ei un sejur la Paris, iar acesta urma s-o ceară în căsătorie, potrivit spynews.ro
La înmormântarea trupului neînsufleţit al Andreei, tată acesteia, cu lacrimi în ochi a afirmat că trebuie să facă ceva pe care lumea să ţină minte despre fata lui. S-a găndit că ar fi cel mai bine să înfiinţeze o fundaţie care să poarte numele fiicei sale.
“Noi vrem să facem toate demersurile să nu mai treacă nimeni prin aşa ceva. De la spital ne-au zis că numai în ultima perioadă cinci oameni au murit în acelaşi loc, turişti toţi. Pentru că Iuliei îi plăcea să ajute, o să deschidem o fundaţie în numele ei, să ajutăm copii şi familii sărace, ea îi ajuta foarte mult pe alţii” a declarat tatăl Andreei, fata moartă la Paris, pentru sursa citată.