Andreea Marin este fericită și trăieşte în prezent o poveste de dragoste. Vedeta deschiște despre asta, dar şi despre stilul de viaţă pe care îl are în ultima perioadă, în cadrul emisiunii „Refresh by Oana Turcu“, de la Antena Stars, filmată chiar în casa vedetei.
Andreea Marin mărturiseşte că weekend-urile în care se deconectează total de la rutina de zi cu zi pentru a petrece timp cu iubitul ei, Adrian Brâncoveanu, consulul României în Libia, sunt o necesitate, potrivit Antena1.ro.
„Da, aceasta este o regulă. Pentru că vrem să rezistăm împreună şi pentru că ţinem unul la celălalt şi preţuim timpul nostru împreună. Şi da, facem asta pentru că o relaţie nu poate rezista fără prezenţa fizică. Ne vedem atât de des cât putem. Sau undeva la mijlocul drumului, sau vine el acasă.
Îmi place când viaţa îmi aduce ceva nou, nu compar experienţele între ele şi îmi place când viaţa îmi arată că toate ideile mele preconcepute nu stau în picioare pentru că se poate să fie mai bine şi mai frumos într-un fel pe care nu l-am plănuit“, spune Andreea Marin.