ANDREEA MARIN, plină de LACRIMI. DECLARAȚIA care a schimbat TOTUL: „Nu știam că e atât de GREU”

Andreea Marin a fost copleșită de emoții pentru că fiica sa a participat la un concurs de cultură generală, organizat la Barcelona.

„Nu știam cât e de greu pentru un părinte să trăiască emoțiile copilului său și să stea deoparte, știind că e rândul lui să se descurce fără sprijinul mamei. Cu puțin timp în urmă, când fetița mea s-a întors acasă și mi-a spus că s-a calificat la faza globală a World Scholar’s Cup, credeam că e o glumă sau o neînțelegere. S-a pregătit singură, alături de colegii săi, nu părea decât o activitate opțională, așa că surpriza a fost cu atât mai mare”, a povestit Andreea Marin.

Competiția de la Barcelona a însemnat o săptămână de provocări, de examene, dar și multe momente vesele, scrie B1.

„Mi-a revenit zâmbetul doar după ce am văzut-o ieșind cu lumina pe chip și mi-a mărturisit unul dintre subiectele tezei scrise: „Cum credeți că ar fi decurs povestea lui Romeo și a Julietei dacă ar fi avut la îndemână uneltele moderne și posibilitatea comunicării în spațiul virtual?” Argumentele și optimismul poveștii, așa cum a fost văzută de fetița mea, au fost savuroase, așa că mi-a topit emoțiile”, a mai scris vedeta, pe Internet.