Fosta „Zână” a surprizelor a fost, de curând, victima unei fraude informatice, după ce „pirații” internetului s-au folosit de numele ei pentru a încerca să strângă bani, pentru așa-zise cauze nobile.
„Zâna” a fost atenționată de o apropiată a unei rude că ei i-au fost cerute date personale de pe un cont cu numele Andreei Marin, în vederea depunerii unei donații, scrie Cancan.
Andreea Marin a ajuns să fie din nou victima unei fraude informatice, după ce o grupare de „pirați” ai internetului s-au folosit de numele ei pentru a fura bani. Deși păgubiții au încercat să sesizeze poliția, nu au fost luați în serios, potrivit stirilekanald.ro. Una dintre victime, o femeie, a rugat-o pe Andreea Marin să facă demersurile necesare pentru a sesiza poliția sau procuratura pentru demararea unei anchete, mai notează Cancan.
„Nu este contul meu, este un cont fals”, i-a răspuns Andreea Marin femeii care i-a trimis o parte din conversația cu contul fals.
„Am înțeles asta imediat, am intrat în jocul lui să-i aflu identitatea. L-ai putea denunța! Eu am încercat să o fac. Am sunat la poliție. Fiecare îmi dădea alt număr de telefon, spunându-mi că ei nu se ocupă de așa ceva. Am renunțat, dar m-au înfuriat”, a adăugat femeia.