Andreea mai vrea să danseze cu Pepe

Tânăra de 15 ani spune că nu este dezamăgită că a obţinut locul al treilea la "Dansez pentru tine", şi că a devenit bună prietenă cu Pepe.

"Cea mai frumoasă pereche", "cei mai buni" şi, în final, "uluitor" au fost cuvintele ce-au însoţit de-a lungul concursului echipa Pepe-Andreea Toma la cel de-al doisprezecelea sezon "Dansez pentru tine", de la Pro TV.

După mai bine de două luni petrecute împreună în concurs, Andreea spune despre Pepe că este "deschis şi sufletist", dar şi că au devenit buni prieteni. "Îmi doresc mult să ţinem legătura şi poate chiar să avem ocazia să mai dansăm împreună".

Performanţă

Deşi s-au clasat doar pe locul al treilea, momentul care a impresionat cel mai mult juriul a fost numărul de flamenco prezentat de Pepe şi Andreea.

Cântăreţul, care a dansat şi a cântat în acelaşi timp, l-a făcut pe columbianului Wilmark să exclame: "Momentul depăşeşte cu mult notele pe care le avem aici". Nici Mihai Petre n-a rămas indiferent: "A fost cel mai bun moment din ediţia asta. Dacă ştiam că urmează, vă jur, nu dădeam nici un 10 până acum".

Pentru Andreea, în vârstă de 15 ani, aceasta a fost cea mai mare recompensă. "Ne-am simţit bine să-l auzim pe Mihai Petre spunându-ne că ne consideră cei mai buni, am fost mulţumiţi de noi, de munca noastră şi ne-am bucurat că am fost răsplătiţi pentru efort". "Nu sunt dezamăgită de decizia publicului"

EVZ: Ce urmează după "Dansez pentru tine"? Andreea Toma: Voi continua cu antrenamentele, mai ales că trebuie să recuperez. De luni am cantonament, reiau în forţă antrenamentele şi încep să mă pregătesc pentru campionatul naţional din martie.

Ce a schimbat participarea la "Dansez pentru tine"? Am cunoscut nişte oameni deosebiţi şi îmi doresc să îi am în continuare alături. Prin prezenţa la această emisiune am avut ocazia să arăt cine sunt şi cred că mi s-au deschis mai multe porţi.

Cum a fost să primeşti diploma pentru cel mai bun concurent? A fost un sentiment deosebit să văd că juriul m-a considerat cea mai bună dansatoare din emisiune. Am zis "Uau!!! Ce bucurie!!!". Mi-a părut extrem de bine să ştiu că asta gândesc ei despre mine.

Te-a afectat decizia publicului? Nu, nu m-a afectat faptul că am luat locul trei. Până la urmă, noi am ajuns în finală, asta era important. De acolo, orice loc am fi obţinut l-am fi considerat o realizare. Nu sunt supărată, pentru mine faptul că am ajuns până aici este un început extraordinar pentru cariera mea. Nu sunt dezamăgită şi le mulţumesc telespectatorilor că ne-au susţinut şi că ne-au votat.

Câte ore exersezi pe zi? De obicei stăm în sală şi lucrăm cam opt, nouă ore. La "Dansez" însă am stat şi 14 ore, dar a fost cu totul şi cu totul altceva, au fost alte stiluri de dans.

Cum ai sărbătorit premiul? Am fost cu toţii la o petrecere de final, ne-am bucurat şi am fost multumiţi de ceea ce am realizat. Am încercat să ne simţim bine, mai ales ca era ultima dată când eram cu toţii în această formulă.

Cum te-ai înţeles cu Pepe? De minune!!!! Nu mă aşteptam să fie un om aşa de deschis şi sufletist, îmi pare bine că l-am cunoscut şi că am devenit aşa buni prieteni. Îmi doresc mult să ţinem legătura în continuare şi poate chiar să avem ocazia să mai dansăm împreună.

A cui a fost ideea spectacolului de flamenco? A fost ideea lui Pepe. El s-a gândit să pregătim ceva cu adevărat spectaculos, melodia aleasă era de atmosferă, sensibilă... Am lucrat mult pentru acel moment, flamenco e un stil greu, însă ne-am dorit să fie totul ca un spectacol live, ceva ieşit din comun. Nu a mai făcut nimeni asta şi se pare că ne-a reuşit. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/2lN_gHsJQ5I" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/e0F59kI0Ho4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> "Nu ştiu dacă o să mă îmbăt, n-am băut de mult timp. O zi- două o să-mi închid telefonul ca să dorm. Deşi, după o zi, o să mă plictisesc, ştiu asta. O să-mi fie dor de «Dansez... »." PEPE, despre cum va sărbători premiul "Nu sunt supărată, pentru mine faptul că am ajuns până aici este un început extraordinar pentru cariera mea." ANDREEA TOMA, despre locul al treilea obţinut în concurs

DIN CULISE

Soţul lui Jojo, cel mai activ susţinător

Finala "Dansez pentru tine" a umplut sala până la refuz. Pe lângă susţinători şi public, care s-a înscris cu mult timp în urmă, multe vedete ale Pro-ului au vrut să-şi vadă colegii pe scenă. Nici acum nu au lipsit momentele amuzante sau înduioşătoare. Edi Stancu a spus în direct că iubita lui, Silvioara, este însărcinată în patru luni, şi el aflase de sarcină cu puţin timp în urmă, în timpul caravanei "Românii au talent". Toţi colegii s-au dus la televizoare să vadă ce reacţie a avut.

Şi baletul emisiunii a trecut prin momente dificile. Antonio a alunecat pe zăpada artificială din platou, iar mesajul "Gândeşte liber!", ce trebuia să apară pe spatele băieţilor după dansul pe tocuri, a avut de suferit din cauza transpiraţiei. Lui Edi (câştigătorul din ediţia trecută) i s-a prins părul în fermoarul de la rochia Corinei, iar Pepe s-a împiedicat în papucii imenşi de elf.

Nici Ştefan Bănică jr. n-a fost ocolit de bâlbe şi a sărit o întreagă frază.

Cel mai activ susţinător a fost soţul lui Jojo, Ionuţ Grama. Pe lângă faptul că a încurajat şi aplaudat tot timpul echipa soţiei sale, Ionuţ a purtat atât un sombrero, cât şi un costum de dalmaţian. Citiţi şi:

  • 2 milioane de români au urmărit finala emisiunii "Dansez pentru Tine"
  • Câştigătorul "Dansez pentru tine", de la "boschetar" la inginer
  • Jojo şi Ionuţ Tănase au câştigat finala "Dansez pentru tine"