Probleme în paradis? Andreea Esca, declarații explozive după 20 de ani de căsătorie. „Ajungeam în casă, aproape zilnic, la unu-două noaptea

Andreea Esca și Alexandre Eram formează unul dintre cele mai frumoase și discrete cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi se iubesc ca în prima zi și au împreună o viață frumoasă și împlinită.

În urmă cu 20 de ani, cei doi au realizat un pictorial pentru revista Viva, iar publicația s-a bucurat de un succes impresionant. Recent, cei doi au fost invitați să facă un nou pictorial pentru aceeași publicație, iar celebra știristă a fost copleșită de amintiri emoționante.

„Foarte multă vreme am avut senzația că acum se împlinesc 10 ani de la acea copertă”, a declarat Andreea Esca. Alexandre Eram o susține pe vedeta Pro TV în tot ceea ce face. „Îi plăcea această lume a mea, dovadă că și acum a fost încântat de ideea de a reface prima copertă VIVA!. Avea deja cunoscuți în domeniu, nu era chiar străin acestui mediu. Și în Franța avea o gașcă în showbiz, chiar el lucrase, în timpul liceului, la un studio de producție din Paris”.

De cealaltă parte, Alexandre Eram a rememorat acel pictorial și întreaga conjunctură.

Îmi amintesc de Andreea cu un ruj albastru și noi care ajungeam în casă, aproape zilnic, la unu-două noaptea, iar eu la 8 eram la birou… Nu s-a schimbat nimic, în afara rujului albastru. Și-mi mai amintesc, apropo de pozele din VIVA!, făcute în prima noastră casă, că Andreea a zis că, dacă luăm acel apartament, o să ia un televizor cu un ecran mare. Iar când am inaugurat casa, practic aveam o canapea și acest mare televizor la care, de bucurie, ne-am uitat toată noaptea!”, a mărturisit soțul Andreei Esca pentru Viva, scrie Cancan.