Artistul italian promite că îşi va programa un concert la Bucureşti.
„Românii îmi vor iubi muzica. Sunt sigur că cei mai mulţi au deja o istorie cu fiecare dintre piesele de pe «L’Incanto», noul meu album“, a spus „popstarul muzicii clasice“, Andrea Bocelli, joi, la lansarea internaţională a noului său material discografic. Cu aerul solemn al celui lăudat frecvent de Pavarotti şi cu siguranţa artistului care a vândut mai bine de 40 de milioane de albume, Bocelli, inspirat acum de câţiva dintre marii tenori ai lumii, testează piaţa cu o versiune proprie a capodoperelor cântecului tradiţional napoletan.
De la „Granda“ şi „Santa Lucia“, la „Non ti scordar di me“ şi „Un amore cosi grande“, „L’Incanto“ este o „culegere“ la care a început să lucreze încă din 2005 şi pe care a finalizat-o abia acum, la timp pentru a-şi putea sărbători şi în felul acesta aniversarea de 50 de ani. Ambientul „la belle epoque“ al Hotelului Excelsior din Napoli a fost decorul potrivit pentru un star suficient de comercial încât să-şi dorească să trăiască şi să cânte în manieră clasică, iar oraşul lui Caruso şi al lui Leoncavallo l-a primit cu braţele deschise, scuzându-l atât pentru accentul toscan, cât şi pentru orgoliul de a se măsura cu legendele sale.
Noul album vine în România prin Universal Music
Întâlnirea de la Napoli anunţă lansări în 47 de ţări, printre care şi România, unde noul album va ajunge prin intermediul casei de discuri Universal Music. Fiind vorba despre dragoste, „după publicul italian, românii sunt cei care mă vor înţelege cel mai bine. Avem atâtea lucruri în comun, atâtea porniri similare, atâtea cuvinte care sună la fel“, spune Andrea Bocelli, evocând căldura publicului român, pe care fie l-a cunoscut în cadrul unui concert privat (artistul nu a cântat niciodată pentru publicul larg din România), fie îl cunoaşte din „poveştile“ altor artişti italieni care au cântat la Bucureşti.
„Am cântat alături de Lorin Mazel, de la Orchestra Filarmonică din New York, iar în noiembrie voi cânta din nou în Statele Unite «Petite Messe Solennelle», sub bagheta lui Placido Domingo. Urmează să mai cânt la Opera din Berlin... În caz că nu am un concert negociat deja pentru Bucureşti, le voi cere reprezentanţilor mei să programeze un spectacol acolo“, a mai spus Bocelli.
Un clasic al maselor
Cei care au iubit vocea lui Bocelli încă din 1992, când o ascultau pe cel de-al şaptelea disc al lui Zucchero, în celebra „Miserere“, îngroaşă şi acum rândurile publicului său fidel. Artistul italian, lansat cu adevărat la San Remo, avea să confirme imediat cu o întreagă serie care a cucerit Bătrânul Continent şi a invadat scena muzicală încă monotonă a României postrevoluţionare. „Bocelli“, un album multipremiat cu platină în toată Europa, sau „Sogno“ - un album vândut în peste zece milioane de exemplare - aveau să-i aducă renumele de clasic al maselor, statut care a îndulcit puţin critica breslei, iritată constant de lipsa lui de tehnică sau de abordările sale facile.
„Vreau să cânt clasic, dar să rămân aproape de publicul meu“, a spus Bocelli. De-a lungul timpului, tenorul italian şi-a păstrat publicul, „testând“ şi diverse alte tipuri de audienţă, de la fanii Christinei Aguilera, cu care a cântat în duet piesa „Somos Novios“, până la admiratorii lui Stevie Wonder, alături de care a cântat „Canzoni Stonate“. Cu Céline Dion a cântat piesa „The Prayer“, iar cu Eros Ramazzotti piesa „Nel Cuori Lei“, amândouă pe albumul „Sogno“, din 1999. Pentru „L’Incanto“ audienţa va fi însă şi mai mare. Vor fi interesaţi şi cei care-l iubesc pe Caruso sau cei care-şi mai amintesc de rivalul acestuia de peste Ocean, Mario Lanza.
„Acest album este îndeplinirea unui vis din copilărie. Am iubit mereu muzica pe care o cântau marii tenori, de la Gigli până la Caruso, de la Di Stefano până la Corelli, melodiile populare din Napoli. Pentru «L’Incanto» am combinat aceste genuri, pe care le-am ascultat şi le-am cântat dintotdeauna.
"Ca tenor, iubesc aceste melodii pentru că mă fac să mă simt liber cântând, aşa cum îmi place.", Andrea Bocelli, artist
„ L’INCANTO“
Miză nouă pentru muzică veche: generaţia tânără
Pe Bocelli îl interesează însă generaţia 2000, crescută cu grunge şi fusion şi aparent insensibilă la sentimentalismul explicit şi la renumitul lirism italian. „Am putea avea surprize“, spune Bocelli. „Tinerii reacţionează sincer, nu au avut timp să-şi formeze prejudecăţi. Zilele trecute, de pildă, fiul meu cel mic, Matteo, îmi asculta piesele cu volumul la maximum. Am fost mândru, dincolo de faptul că e la vârsta la care, probabil, ar putea fi mai tentat, de fapt, să-şi conteste tatăl. Mi-am dat seamă că îi plăcea muzica mea. Şi e normal să-i placă, e un mesaj universal - restul împărţirilor sunt artificiale... Ştii, cu numai o sută de ani în urmă, opera şi cântecele tradiţionale mergeau mână în mână. Cu timpul, mai ales pe măsură ce s-a dezvotat showbizul american, lucrurile s-au separat. Anumite tipuri de muzică au devenit mesaje adresate direct anumitor tipuri de public, rareori tenorii şi-au asumat misiunea de a cânta rock, pop sau hip-hop. S-a creat un fel de baricadă, având într-o parte masa ascultătorilor de radio şi de cealaltă parte amatorii de alte genuri. Este o împărţire falsă. Muzica tradiţională nu este condiţionată de timp şi nici nu este ermetică“, explică Bocelli.
„Dacă vor asculta cu atenţie vor vedea că, deşi pare departe în termeni de timp, rămâne aproape ca senzaţii şi sentimente. <«L’Incanto » nu e neapărat un mesaj. Are trei «ingrediente»foarte importante însă: iubirea, pasiunea şi vocea. Sper ca publicul să se amuze cu albumul. Pentru mine a fost o mare bucurie să-l înregistrez“, adaugă el.
„Cântaţi cu mine cât vă ţin puterile“
Legat de lirismul lui Bocelli, de temele sale dulcege şi de ritmul său prea lent pentru secolul vitezei, nostalgicii binevoitori vorbeau despre o lume decadentă, care-şi pierde culorile pe măsură ce-şi pierde valorile. O lume care amână, înlocuindu-le cu agresivitate, momentele de deschidere emoţională. Întrebat dacă îl încearcă acest tip de regret, Andrea Bocelli a schimbat sensul discuţiei: „Nu cred că se pierde un soi de inocenţă iniţială pe care nu o cunoaştem de fapt, dar pe care unii adoră să o evoce. Cred că lumea e mai bună acum. Europa trăieşte cea mai lungă perioadă de pace din istoria ei, putem călători, s-au inventat tehnici de a trimite o informaţie dintr-un colţ în altul al lumii într-o secundă, nivelul de trai s-a ridicat peste tot. Ne rămâne doar să învăţăm optimismul, pentru a remarca toate aceste schimbări“, a spus el, aplaudat spontan de audienţă.
„Până la urmă însă, muzica se ascultă, nu se povesteşte în cuvinte. Cântaţi cu mine când veţi asculta albumul ăsta! Cântaţi tare, cât vă ţin puterile. Chiar dacă ceilalţi vor considera că v-aţi pierdut minţile, veţi remarca ce multă bucurie vă aduce. Şi, cine ştie, poate chiar descoperiţi că aveţi voce!“, a încheiat Bocelli.
Corespondenţă din Napoli