Parlamentul şi Curtea Constituţională blochează dosarele de corupţie ale demnitarilor prin artificii legislative.
Parlamentul a găsit formula de a bloca anchetarea dosarelor de corupţie ale miniştrilor care sunt şi senatori sau deputaţi, cel puţin până după alegeri. Cu sprijinul judecătorilor constituţionalişti, aleşii au jonglat cu desfiinţarea şi reînfiinţarea unor articole din legea răspunderii ministeriale astfel încât să arunce în aer procedurile de avizare a anchetării lui Adrian Năstase (PSD), Miron Mitrea (PSD), Paul Păcuraru (PNL) şi Codruţ Şereş (PC). Ieri, deputaţii au adoptat un simulacru de lege care să repună, aparent, pe picioare procedura. Au introdus însă un articol care va întârzia aplicarea ei cel puţin câteva luni, întrucât contravine flagrant deciziei luate la Curtea Constituţională cu numai o zi în urmă. Dosarele, la mâna celor 322 După ce în noiembrie 2007 scoteau cu totul din joc parlamentul în ceea ce priveşte avizarea urmăririi penale a miniştrilor, judecătorii constituţionalişti au decis luni să împartă această prerogativă. Astfel, Camera Deputaţilor şi Senatul au primit dreptul de a aproba anchetarea miniştrilor-parlamentari, în timp ce preşedintele doar pe a miniştrilor fără mandat de senator sau deputat. „E o decizie firească“, a apreciat premierul Călin Popescu-Tăriceanu.
Ca efect, avizele date de Traian Băsescu, în baza unei alte decizii a Curţii, în cazurile Năstase, Mitrea, Păcuraru, Şereş, devin nule, iar parlamentul nu poate da deocamdată altele. Din legi au fost scoase atât procedurile de avizare, cât şi reglementările referitoare la magistraţii care ar trebui să ceară avizele. Autosesizarea vreunei Camere în legătură cu un ministru-parlamentar este puţin probabilă, la fel ca şi întrunirea majorităţii pentru un astfel de aviz. Cu atât mai puţin cu cât mai toate partidele au clienţi cu dosare.
De o eventuală trecere greoaie prin parlament vor avea parte însă doar miniştrii cu mandat de deputat sau senator, ajungându-se practic la un tratament discriminatoriu faţă de ceilalţi membri ai guvernului. Lege nouă cu parfum de neconstituţionalitate Pentru a completa golul lăsat în legea răspunderii ministeriale de decizia Curţii, deputaţii PSD, PNL, PRM, PC şi UDMR au votat ieri un amendament care prevede că urmărirea penală a miniştrilor-parlamentari este avizată de preşedinte şi de parlament. Contrar deciziei Curţii, care stipulase luni că urmă rirea penală a miniştilor-parlamentari este decisă doar de parlament, în timp ce pentru şeful statului lăsase doar prerogativa de a cere anchetarea miniş- trilor care sunt şi senatori sau deputaţi. Această formulă propusă de deputatul PSD Eugen Nicolicea reia, până la virgulă, un text din legea veche, text declarat deja neconstituţional. În acest fel, parlamentul va pasa din nou legea Curţii Constituţionale, din acest ping-pong etern putând să rezulte doar blocarea începerii urmăririi penale a demnitarilor cu dosare la Parchet.
NEMULŢUMIRI Curtea Constituţională critică parlamentul Curtea Constituţională (CC) a atras ieri atenţia parlamentului că nu a dat curs obligaţiei de a pune de acord legile cu deciziile sale, aşa cum prevede Legea fundamentală. „Curtea Constituţională este consternată să constate că Parlamentul României nu a aflat nici până în prezent că deciziile CC sunt general obligatorii, indiferent dacă sunt pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate anterior promulgării legilor (controlul a priori) ori asupra legilor sau ordonanţ elor în vigoare, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate (controlul a posteriori)“, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al CC, citat de Mediafax.