Compania Ernst&Young, unde lucra tanara moarta de prea multa munca, nu avea actele in regula si a fost amendata cu 18.000 de lei.
Firma Ernst&Young a incalcat legislatia muncii, arata rapoartele preliminare ale anchetei incepute ieri de Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bucuresti, care a si decis sa amendeze compania cu 18.000 de lei.
Conform aceluiasi raport, Raluca Stroescu, tanarul manager care a murit de epuizare, nu figura cu ore suplimentare. Sediul din Bucuresti al companiei de audit a fost ieri sub asediul presei. In randul salariatilor s-a instalat, din motive lesne de intuit, omerta.
Omerta la Ernst&Young
Ieri, la Ernst&Young nu era nimeni de gasit. Directorul de resurse umane nu a raspuns la telefonul mobil. Cel de relatii cu presa si-a tinut toata ziua telefonul inchis. Despre directorul general ni s-a comunicat ca este in sedinte cu clientii, iar seful direct al Ralucai parca a intrat in pamant. Desi au promis ca vor fi deschisi cu presa dupa inmormantarea Ralucai Stroescu, acest lucru nu s-a intamplat.
Daca ar fi sa ne luam dupa raspunsurile centralistei, managerii de la E&Y au stat ieri intr-o sedinta continua. Nici macar persoanele pe care le cunosteam deja in firma nu ne-au putut povesti cum e atmosfera la birou.
Aseara, inainte de inchiderea programului, reporterii EVZ au incercat sa intre in cladirea in care se afla compania, pentru a sta de vorba cu unul dintre manageri. Accesul le-a fost interzis, iar de acelasi tratament au beneficiat si alti jurnalisti care au cerut explicatii reprezentantilor companiei.
Se lucreaza peste limita maxima permisa de lege
„La Ernst&Young se munceste mai mult decat este legal prevazut”, ne-a declarat Paul Dobrescu, inspector sef adjunct al ITM Bucuresti. Mai exact, angajatii lucreaza peste 48 de ore pe saptamana, limita maxima permisa de lege, cu tot cu ore suplimentare. Inspectorii au constatat insa ca Raluca Stroescu nu apare in ultimele trei luni cu ore suplimentare.
„Este o ambiguitate in privinta evidentierii orelor suplimentare prestate, deoarece salariatul le raporteaza, iar supervizorul le constata. Am gasit cazuri de oameni care au muncit peste program si nu au fost platiti si nici n-au primit zile libere”, a adaugat Paul Dobrescu.
Reprezentantii ITM au mai constatat ca firma nu a incheiat contractul colectiv de munca, unde ar fi trebuit sa fie prevazut si programul de lucru, nu au cuprins norme din Codul Muncii in Regulamentul de ordine interioara. Paul Dobrescu a precizat ca Inspectoratul va sanctiona Ernst&Young cu 18.000 de lei.
Ancheta
Investigatii la Centrul Medical Unirea
Mircea Cinteza, presedintele Colegiului Medicilor din Romania, a afirmat ieri ca institutia pe care o conduce va analiza, in cadrul unei anchete, daca tanara Raluca Stroescu a fost investigata corect de specialistii de la Centrul Medical Unirea: „Daca diagnosticul final, dat de Institutul National de Medicina Legala, va arata ca tanara suferea de o boala, atunci medicul care a consultat-o va fi cercetat pentru culpa medicala”.
Sergiu Negut, director executiv la CMU, a refuzat sa precizeze numele specialistului care i-a acordat tinerei consultatie, cat si rezultatele care i-au iesit acesteia la analize. „Singurele catre care putem emite acum informatii sunt autoritatile”, ne-a precizat acesta. (Mihaela Naftanaila)
PRECEDENT
Un alt caz si la Pricewaterhouse
Preocupat numai de munca, timisoreanul Lorant Eros-Stark a murit in somn, la 34 de ani, medicii punand acelasi diagnostic ca in cazul Ralucai Stroescu. Si acesta lucra tot la o firma de audit.La numai trei luni dupa ce s-a angajat la PricewaterhouseCoopers Romania, Lorant Eros-Stark a murit in somn, intr-un apartament din Bucuresti.
„Isi facuse analize complete in 2006, in mai si in octombrie, cand s-a angajat la Price. M-a sunat si mi-a spus ca analizele au iesit foarte bine si ca este perfect sanatos. Apoi, in ianuarie, pe 25, a plecat la Bucuresti. Pe 27 trebuia sa se intoarca si l-a rugat pe sotul meu sa-l ia de la aeroport. Nu a mai ajuns acasa”, povesteste mama acestuia. Desi analizele au aratat ca era perfect sanatos, medicii spun ca a decedat in urma unui infarct.
Iudit Stark spune ca fiul ei era foarte pasionat de munca: „Asta era viata lui. Eu i-am mai spus sa nu mai munceasca atat, dar el spunea ca asta e placerea lui”.
Nicolae Taranu, coleg la facultate cu acesta, a spus ca Lorant era foarte preocupat de munca, iar colegii de la Camera de Comert l-au descris in aceiasi termeni. Monica Nistorescu, director de Relatii Publice la PricewaterhouseCoopers, a declarat ca moartea colegului este regretabila, dar ca nu are nicio legatura cu conditiile de lucru. (Malin Bot)
„Prizonierii” muncii nu Stiu sa refuze. Angajatii care muncesc pe branci o fac fie pentru bani, fie pentru cariera
„Prizonierii” muncii sunt cei care accepta mereu sarcini suplimentare, din dorinta de a castiga bani mai multi sau de a urca pe scara ierarhica a firmei pentru care lucreaza. Daca pentru acestia nu constituie o problema sa refuze atunci cand simt ca nu mai pot, exista si oameni care sunt incapabili sa spuna nu, dupa cum precizeaza doctorul Eugen Hriscu, specialist in dependente.
„Persoanele trebuie sa invete sa spuna nu. Pentru multi oameni, aceasta este o problema psihologica”, adauga Eugen Hriscu. Acesti angajati nu pot spune nu sefilor, dar nici in magazin cand vanzatorul le ofera un produs sau prietenilor cu care nu sunt de acord. „Este o situatie oarecum incurajata si de societate, care considera ca atunci cand spui nu esti egoist”, adauga doctorul.
Munca se negociaza
Desi nu exista o reteta general valabila, in acest caz, oamenii trebuie sa stie sa-si evalueze capacitatea de munca si sa negocieze cu superiorul ierarhic. Cand toate negocierile esueaza, se poate ajunge si la solutii extreme, gen demisie sau acceptarea unui concediu prelungit.
Patronii pun presiune
Cand vorbim de multinationale insa, patronatul devine o chestiune mai abstracta, dupa cum spune Alexandru Raducanu, redactor-sef al „The Marketer”, specialist in psihologia muncii. Asta din cauza ca ne referim la companii cotate la Bursa, cu milioane sau miliarde de actiuni, unde proprietatea este disipata.
„Acei multi detinatori de actiuni doresc un randament bun al investitiei lor, iar managementul este obligat sa livreze procentele de crestere de 10% pe an sau isi pierd postul”, adauga Alexandru Raducanu. Ceea ce urmeaza este un cerc vicios, pentru ca managerii pun presiune pe angajatii care trebuie sa livreze proiectele, altfel isi pierd la randul lor postul.
„E o chestiune de liber arbitru. Ori alegi sa muncesti infernal, ca patron de SRL sau angajat de multinationala si ai un anumit statut si life-style, ori alegi sa lucrezi mai relaxat, sa ai si o viata personala, dar venituri mai modeste si un statut in consecinta”, constata specialistul in psihologia muncii.
El este de parere ca, in Romania, aceste probleme sunt generate de faptul ca se plateste prost si oamenii sunt storsi la maximum. „Aceleasi firme care fac treaba in Romania cu 100 de angajati au, in Franta sau SUA, 500 de angajati, pentru aceeasi munca si pe salarii mult mai mari”, conchide Raducanu. (Eugenia Mihalcea)
Mentalitate
Exista viata si dincolo de birou
Cazul Ralucai Stroescu, fara a fi cu siguranta unul singular, defineste in foarte putine cuvinte transformarile dictate de tranzitie. Dezvoltare economica, investitori, formarea clasei de mijloc, toate cu pretul a multe ore de munca suplimentara din partea celor mai buni manageri. Si nu se intampla doar la noi.
Americanii au ales pentru acelasi fenomen social termenul de „rat race” - munca pana la epuizare cu sentimentul ca rezultatele nu sunt niciodata cele mai bune si care se traduce in abandonarea ideii de familie traditionala si la extrema oricarei relatii cu exteriorul.
Alternativa exista, spun tot vesticii, care se incapataneaza in ultimii ani sa demonstreze ca exista viata si dincolo de birou. Solutia se numeste „downshifting” si s-ar traduce simplu „mai putin la job si mai mult pentru mine”. In fond, o astfel de atitudine schimba chiar si definitia despre ce inseamna succesul profesional. (Adelina Vlad)
Reactii
Si ieri, sute de cititori si-au exprimat opiniile vizavi de cazul „Raluca Stroescu”, pe forumul cotidianului nostru. Majoritatea au tinut sa-si manifeste, in cuvinte, pe de o parte, regretul pentru moartea tinerei si, pe de alta parte, furia fata de patronii care-si exploateaza angajatii, dar si fata de nepasarea autoritatilor.
Totul era la vedere... ar mai fi trebuit niste „ochi”
Alma - „Raluca nu a muncit nici pentru bani, nici pentru functie... poate pentru o perspectiva mai luminoasa!! Dar cine nu ar face asta? Ea excela la capitolele „implicare”, „responsabilitate”, probabil era ceva gen „fac eu cu mana mea, ca sa stiu ca ma bazez!”. FATAL!! Eu sincer o inteleg. (...) Ceea ce nu inteleg este MIOPIA AVANSATa a celor din jurul ei... era atat de vizibil, fratilor!!!!! Cand tu nu mai vezi, ai nevoie de niste ochi care sa vada pentru tine!”.
Valeriu Ghimpu - „Sigur ca este nevoie de un trai decent, toti avem nevoie sa scapam de saracie, sa ne imbunatatim viata, avem nevoie de o independenta financiara; dar vedeti dv., majoritatea firmelor profita de acest lucru transformandu-si angajatii in noi tipuri de „sclavi” ai secolului al XXI-lea. In tarile din Europa de Vest exista reglementari in vigoare care nu permit firmelor sa tina angajatii peste ora stabilita de incheiere a programului. Managerii de acolo au experienta in lucrul cu oamenii si studii de specialitate in domeniul resurselor umane, studii de psihologie”.
Munca si identitatea
Ovidiu - „Am absolvit o facultate care ma canaliza pe exact acelasi gen de munca. M-am lamurit devreme ca nu este pentru mine. Mi-am cautat alta cariera, cu mare insucces. Toata lumea se uita la diploma mea si ma intreaba dispretuitor de ce nu lucrez in domeniul studiat. Toti pun o pata neagra pe mine de la inceput, nu imi dau nicio sansa. Se vorbeste despre a fi workaholic. Nu este asa. Este frica. Teama ca vor ajunge ca mine. Plimbat din slujba in slujba, cu salariu mic, cu beneficii mici, joburi de dead end. Nu exista alternativa reala la slujbele astea de abuz”.
Noul Om in Noua Societate
Adi - „Consider ca in mare masura tot ce se spune despre multinationale este adevarat. Desi angajatii sunt superaglomerati, firmele se calicesc sa mai angajeze inca un om, doi, de parca ar saraci daca ar mai plati vreun salariu in plus. Apropo de eventualele verificari din partea Inspectoratului Teritorial de Munca, in toate firmele exista programe IT prin care angajatii isi inregistreaza timpul lucrat. Intr-o astfel de baza de date se poate vedea cu aproximatie cat timp lucreaza angajatii unei firme (minimum 10 ore) si s-ar putea verifica si daca orele „extra” sunt platite”.
Agora - „In afara de aceasta fata, nu stiu cati tineri (si nu numai) muncesc in ritmul asta infernal! Patronii stiu despre ce este vorba si sigur agreeaza ideea. Cum sa spui ca nu mai poti? A doua zi ai zburat! Si, din nefericire, cum romanii sunt educati insuficient despre drepturile pe care le au ca angajati, patronul va gasi oricand altul!
Din fericire, verisoara mea (si ea a fost manager la E&Y) a scapat de acolo!! Si ea avea 40 de kg, si ea lucra neincetat, ba chiar isi cumparase cu sacrificii o casa la 5 minute de serviciu, ca sa ajunga imediat acolo si inapoi! Bine ca s-a trezit!”.
Hiperboreea - „Am lucrat 5 ani la o multinationala americana si munceam 50 de ore pe saptamana. Dupa 5 ani de munca cvasi non stop, ma culcam vineri si ma sculam luni dimineata, obosit. Intr-o zi mi-am dat seama ca o sa mor daca continui si... fericita zi”.
Corina - „Munca este o activitate sociala care trebuie sa ne ajute sa traim decent. De aceea, trebuie sa muncim pentru a trai, si nu invers. Proiectele mari se fac cu sacrificii, dar nu cu sacrificii majore - familie, sanatate. Acestea sunt doar cateva din lucrurile pe care fiecare copil ar trebui sa le invete acasa si apoi in scoala - fac parte din educatia pentru viata. (...) Poate o solutie ar fi ca in fiecare companie mare angajatii sa-si gaseasca timp si resurse sa se intalneasca intre ei si sa discute aceste lucruri, sa stabileasca limite”.
Munca pana la epuizare
Marcela - Sunt socata de moartea Ralucai Stroescu. Imi pare bine ca eu m-am trezit anul acesta. S-ar putea sa fie cam tarziu, dar totusi ma bucur ca am deschis ochii. Lucrez intr-o banca importanta si anul trecut, 2006, eu inchideam banca la ora 22.00, 23.00. Mancam pe apucate, de multe ori la ora la care ajungeam acasa. Dormeam 4-5 ore, deoarece nu reuseam sa ma deconectez de problemele de serviciu .Nu stiam sa spun „NU”.
Mi se parea ca ceilalti ma privesc ciudat daca nu stiam sa rezolv o problema sau daca refuzam sa fac ceva, ca ma cred incompetenta. Acum m-am linistit. Ii sfatuiesc pe toti cei care trec prin aceleasi momente sa se gandeasca ca mai trebuie sa spuna si „NU”, ca cea mai importanta parte a vietii este cea traita cu cei dragi si foarte apropiati, ca nimic si nimeni pe lume nu inlocuieste timpul de calitate petrecut cu mama ta, cu iubitul tau, cu sotul tau, cu copilul tau.
DEZBATERE EVZ: Tu cat esti dispus sa sacrifici pentru cariera?
Cititi si De la stari de epuizare, la boli
Munca pana noaptea sau program de opt ore?
Merita sa-ti dai viata pentru cariera si o leafa de 2000 de Euro?